Originea limbii si a poporului român: mit si realitate

Problema originii poporului român si a limbii române este una dintre cele mai vechi si mai constante teme ale istografiei noastre. Indiferent ca este ideologizat sau nu, ca primeste dimensiuni mitologizante sau nu, faptul este firesc si tin de de un discurs al legitimarii: „Orice comunitate, de la trib la natiunea moderna, se legitimizeaza prin recursul la origini. În toate timpurile si în toate culturile, acestea sunt puternic valorizate si fara încetare rememorate si somemorate.

Nimic nu este mai actual, mai ideologizat decât un trecut. Miturile fondatoare condenseaza însasa constiinta umanitatii.”(Lucian Boia, Istorie si mit în constiinta romaneasca).

Dupa cum se poate constata, din chiar primele doua fragmente reproduse, tema originilor noastre apare înca de la primii cronicari. Celebra fraza a lui Grigore Ureche (1590 – 1647)- „Românii, câti se afla lacuitori la Ţara Ungureasca si la Ardeal si la Maramorosu de la un loc sântu cu moldovenii si toti de la Râm se trag” – este în acest sens emblematica. Nu numai pentru originea noastra româna sau pentru ideea unitatii noastre etnice, ci si pentru ceea ce Lucian Boia numeste mitul fondator român.

Demersurile lui Ureche vor fi continuate si de alti cronicari si, mai elaborat, de Dimitrie Cantemir. La Miron Costin, de pilda, atât în Letopisetul Ţarii Moldovei, cât, mai ales, în De neamul moldovenilor. El combate cu vehementa „basnele” lui Simeon Dascalul si Misail Calugarul ( acestia intervenisera în cronica lui Grigore Ureche, afirmând ca moldovenii ar proveni din tâlhari de la Roma exilati pe teritoriul Daciei). Ofera, totodata, etimologia latina a 87 de cuvinte românesti si aduce, în sprijinul afirmarii originii românesti si aduce, în sprijinul afirmarii originii si a poporului român, pe lânga argumente lingvistice, si argumente arheologice, etnografice si folclorice.

Pentru Dimitrie Cantemir, spirit enciclopedic, cu o viziune universalista asupra istoriei, originea româna a poporului român este indiscutabila. Mai mult decat atât, în Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahiilor, el afirma nu numai ca românii se trag din romani, dar acestia la rândul lor se trag din Aeneas, ceea ce „împinge”  originea noastra si mai departe în timp.

Semnificativi, deci, la acesti umanisti ar fi puritatea originii române a poporului român (exceptie face stolnicul Constantin Cantacutino, care pare sa faca unele concesii ideii de „amestec daco-roman”).

Dealtfel, "Letopisetul" descrie formarea limbii si a poporului român la sud de Dunare:

Letopisetul Stolnicului Cantacuzino:

"Însă dintâi izvodindu-se de rumânii carii s-au despărţit de la romani şi au pribegit spre miiazănoapte. Deci trecând apa Dunării, au descălecat la Turnul Severinului; alţii în Ţara Ungurească, pre apa Oltului, şi pre apa Morăşului, şi pre apa Tisei ajungând şi până la Maramurăş.

Iar cei ce au descălecat la Turnul Severinului s-au tins pre supt poalele muntelui până în apa Oltului; alţii s-au pogorât pre Dunăre în jos. Şi aşa umplându-se tot locul de ei, au venit până la marginea Necopolei."
----------
"Iar când au fost la cursul anilor de la Adam 6798, fiind în Ţara Ungurească un voievod ce l-au chiemat Radul Negrulvoievod, mare herţeg pre Almaş şi pre Făgăraş, rădicatu-s-au de acolo cu toată casa lui şi cu mulţime de noroade: rumâni, papistaşi, saşi, de tot féliul de oameni, pogorându-se pre apa Dâmboviţii, început-au a face ţară noao."

Indiferent cum ar vrea unii sa rastalmaceasca textul, aflam urmatoarele:

Stramosii nostrii romanici au pribegit catre Nord, peste Dunare. Primul centru de putere a fost -Severinul si prima dinastie -a Basarabilor. De acolo s-au intins: unii pe Olt - Mures - Tisa; altii prin Subcarpati pana la Siret si altii pe Dunare spre Nicopole. La 1290 Radu Negru isi ridica Biserica si Curtea Domneasca pe Arges, dupa ce coboara pe Dambovita si ridica Biserica la Campulung. El este recunoscut ca domnitor peste Boierii Basarabilor. Fost stapanitor peste Almas si Fagaras, Radu Negru este Primul Domnitor al romanilor, indiferent daca avea origine cumana sau nu ( vezi Djuvara si altii). Moare ingropat in Biserica Domnesca de la Curtea de Arges...

Ideea puritatii se va radicaliza la învatatii scolii Ardelene: Samuil Micu, Gheorghe sincai si, mai ales, Petru Maior. Dupa parerea acestora, în timpul celor doua razboaie daco-romane din anii 101-102 si 105-106, dacii ar fi fost exterminati, iar pamântul daciei pustiit. Razboaiele fiind de o extrema violenta, cei care au scapat, totusi, din fata romanilor „ei în de ei se omorâra”, iar altii „cu muieri si cu prunci cu totiau fugit din Dachia si s-au tras la învecinatii si priiatenii lor sarmte”. Într-un alt capitol, Petru Maior infirma si teza casatoriilor dintre romani si „muerile dache”: „Ca sa nu zâc nemica despre aceia ca însasi stralucirea sângelui roman înca destul era a înpiedica pe romani sa nu se casatoreasca cu unele varvare cum era muerile dache. Ba nici acel cunoscut lucru sa nu-l aduc aminte, ca la romani era ocara a se casatori cu mueri de alt neam, adeca cu care nu sunt române. De aciia iaste ca si astazi oamenii poporului românesc atata se feresc de a se casatori cu mueri care nu sunt române, cât foarte rari sunt între ei acele întâmplari, ca român sa-si muere de alta limba.”

Sunt teze evident exagerate, cum sub semnul exagerarii sta întregul purism latinist al scolii Ardelene. El are însa o justificare polemica: dorinta de a demonstra opiniile unor carturari contemporani precum Eder, Sulzer si Engel, care infirmau ideea originii romane a poporului român, sustinuta de învatatii ardeleni în Supplex Libellus Valachorum, ca argument în obtinerea unor drepturi politice.

Viziunea lingvistica este, previzibil, complementara viziunii privind originea etnica: limba româna este în opinia învatatilor scolii Ardelene exclusiv limba de origine latina. Exista, totusi, o diferenta importanta antre Petru Maior si Gheorghe sincai ori Samuel Micu: daca acestia doi din urma credeau ca limba româna îsi are originea în latina culta, Petru Maior considera ca originea limbii române se afla în latina populara.

Tendintele scolii Ardelene vor continua, cu noi exagerari, în secolul al XIX-lea ( Simion Barutiu, August Treboniu Laurian, I. Massim), iar contrareactiile nu vor întârzia sa apara.

Ca o contrareactie la purismul latinist al scolii Ardelene, în a doua jumatate a secolului al XIX-lea începe sa se manifeste fenomenul de reabilitare si a originii dace a poporului român, într-o tentativa de realizare a „dificilei sinteze” daco romane.

O reelaborare a originilor si,   deci, a temei dacice ar puitea avea ca punct initial textul unui poet: „Balada Dochiei”, scrisa de Gheorghe Asachi în 1838, dupa calatoria la muntele Pion ( Ceahlau ), în fapt o valorificare poetica a unor legende populare. A doua jumatate a secolului al XIX-lea , prin contributii nu numai istografice, ci si literare, unele pertinente, altele nefondate stiintific, avea sa reechilibreze balanta si nu de putine ori s-o încline în favoarea mitului dacic, într-o tentativa de legitimare a unei identitati cu vechime considerabila în timp sau ca o forma de propensiune spre un imaginar regresiv, specific romantismului. Astfel, în 1857, I.C.Bratianu, într-o suita de articole intitulate „Studii istorice asupra originilor nationalitatii noastre”, publicate în ziarul Românul, vorbeste de o întreita origine a poporului român: traci, celti si romani, pentru a conchide apotetic: „Suntem de trei ori mai tari si mai puternici” (L.Boia). Un adversar redutabil al scolii latiniste este însa, în secolul romantic, B.P.Hasdeu în câteva lucrari, unele cu vadit caracter polemic: Perit-au dacii?(1860), Istoria critica a românilor (1873), si în introducerea la volumul al III-lea din Etymologicum Magnum Romaniae (vol. I-IV, 1886-1898). El vorbeste de o suprapunere succesiva de straturi în Peninsula Balcanica ( pelasgi, traci si slavi) si de absenta predominarii unui anumit element în constituirea „nationalitatii noastre” . Tot el ramâne celebru prin identificarea a 84 de cuvinte din fondul dac si a 15 toponime.Cezar Bolliac, A.D.Xenopol si Grigore Tocilescu sunt, de asemenea, câteva exemple în procesul de reechilibrare a cercetarii originilor. 

Proiectul dacic eminescian, relevat din câteva din textele sale poetice sau dramatice, unele finalizate, altele nu (Rugaciunea unui dac, Momento mori, Sarmis, Decebal etc.) configureaza, pentru secolul al XIX-lea, procesul de reechilibrare stilistica a problemei. În termenii Ioanei M. Petrescu, aceste texte tin de vârsta mitica a istoriei nationale, conturata de imaginarul eminescian. Astfel, daca în Momento mori, amplu poem al succesiunii civilizatiilor sper un scop necunoscut, marile civilizatii sunt supuse unei dialectici a maririi si a decaderii, Dacia lui Zamolxe se pastreaza întro vârsta mitica, edenic, într-un regim al atemporalitatii. În schimb, în Rugaciunea unui dac se produce, o actualizare moderna a mitului, de vreme ce asistam la discursul unui dac ce gândeste ... schopenhauerian.

Însa în secolul al XX-lea si chiar la începutul celui de-al treilea mileniu s-au creat texte delirante. Un asemenea text este Dacia preistorica de Nicolae Densusianu. Acesta – arata L. Boia,  „reconstituie istoria unui presupus „imperiu pelasgic” care, pornind din Dacia, cu 6 000 de ani Î.Hr. ar fi ajuns, sub doi mari suverani, Uran si Saturn, sa cuprinda Europa, Mediterana, Egiptul, Africa de Nord si o buna parte a Asiei. De aici, de la Dunare si Carpati, s-a revarsat civilizatia asupra celeilalte parti ale lumii. De aici au pornit spre Italia si stramosii romanilor. Limba daca si limba latina nu sunt decât dialecte ale aceleiasi limbi...”.

În perioada interbelica se ajunge de la „purismul” latin al scolii Ardelene la un „purism” de sens contrar, purismul dac, initiat de N.Densutianu si continuat de mitizarile interbelice.

Pentru un echilibru spiritual si metafizic al componentelor pledeaza si Lucian Blaga, intr+o tentativa de reabilitare a fondului traco – slav al sufletului românesc, deseori reprimat, în „Revolta fondului nostru nelatin”.

Atât timp cât componenta dacica este tratata echilibrat, ca un element constitutiv al genezei poporului român, ea are legitimitate stiintifica. În momentul în care ea este manipulata ideologic si ia forme delirante, fara acoperire stiintifica, dacismul devine una din ipostazele protocronismului.

Vezi si: Originea Poporului Roman (I)
Cititi si: Primul Mileniu
Cititi si: Burzenland / Barcaság / Ţara Bârsei / Ţara lui Borz