Mult timp, istoricii au taxat drept legenda traditia pastrata de cronicile muntene din secolul XVII, inspirate, spuneau ei, de cele moldovene mai vechi. Cele muntene povesteau ca Tara Romaneasca a fost intemeiata de un anumit „Negru Voda”, un voievod venit din Tara Fagarasului, deci din Ardeal, aflat atunci sub stapanirea regatului maghiar, care a trecut muntii si s-a asezat la Camplulung, unde si-a construit o curte domneasca, in jurul anului 1290. Insa primele informatii istorice certe incepeau cu Basarab, invingatorul regelui maghiar in celebra lupta cunoscuta drept batalia de la Posada.
Suspiciunea specialistilor crestea si deoarece acest lucru ar fi insemnat ca atat Moldova, cat si Tara Romaneasca, ar fi intemeiate de voievozi veniti din Ardeal, o similitudine care multora li se parea o inventie, o imitatie plasmuita de cronicarii din Muntenia.
Istoricii se intrebau cum ar fi putut niste fugari sa intemeieze un stat puternic sau de ce statul nu ar fi fost intemeiat de populatia autohtona ajunsa la maturitate politica.
Insa istoricul Neagu Djuvara spune ca mitul lui Negru Voda e mult anterior acestor scrieri de cronicari: „Deja in veacul al XVI-lea avem cateva documente bisericesti in care se pomeneste de Negru Voda”.
Negru Voda, de la fantasma la personaj istoric
Cu timpul, unii istorici precum Gheorghe Bratianu au argumentat ca Negru Voda nu e doar o „fantasma”, ci un personaj care a existat cu adevarat. Astfel, el a adus dovezi in favoarea descalecatului, adica a intemeierii unui stat de catre un personaj care a venit din alta parte. In cazul nostru, din Ardeal.
Intr-adevar, inca de la jumatatea secolului al XIII-lea, documentele oficiale maghiare amintesc scurgerile de populatie de la nord de Carpati la sud, pe care regele Ungariei incerca sa le opreasca. „Deja incepeau sa fuga, dar nu numai romani, veneau si sasi, dovada Cimpulungul. Isi dadeau seama ca asta este o tara insuficient populata si care este cu agricultura posibil buna si deci exista riscul ca populatia din Transilvania, care si asa nu era destul de deasa, sa plece de acolo catre sud”, povesteste Djuvara.
La acea vreme, tendinta regilor maghiari era de a constitui comunitati privilegiate ale unor etnii (maghiari, sasi, secui), excluzandu-i pe romani. Astfel, din 1292, fruntasii romanilor nu mai sunt convocati pentru dieta ardeleana, alaturi de sasi si de maghiari: dispar din adunarile ordinelor privilegiate ale Ardealului. Motivul nu era insa unul etnic, ci confesional: romanii erau ortodocsi, iar regatul maghiar era investit de Curia de la Roma cu misiunea de cruciada impotriva paganilor si a schismaticilor, deci era firesc sa fie favorizata religia catolica.
In acest sens, descalecatul lui Negru Voda corespundea unei reduceri reale a drepturilor romanilor din Ardeal, iar cronica munteana spune ca voievodul venit de peste munti era invrajbit cu conducerea maghiara.
In plus, Negru Voda venea din Tara Fagarasului, care era numita intr-un document regal maghiar de la inceputul secolului al XIII-lea „padurea vlahilor”. Potrivit istoricului Neagu Djuvara, Negru Voda era un cuman pe care romanii din Ardeal si-l alesesera drept conducator.
Miniaturi din Letopisetul Radziwitt, reprezentand care ale cumanilor
Cumanii erau o populatie turanica ce a ajuns la sfarsitul secolul XI pe meleagurile noastre venind de prin Ucraina actuala. Cei din sudul Ucrainei erau numiti „albi”, iar cei care au ajuns pana in sudul Moldovei si in Muntenia erau numiti „negri”. Culoarea „negru” avea si un inteles politic in terminologia acestui popor. El dadea epitetul „alb” unei tari principale: tara dominanta era alba, cea secundara „neagra”. Ardealul, cucerit de Ungaria, se numea deci „Ungaria neagra”.
„Alor nostri, extremul apus al acestor cumani, fiindca ei erau copiii celor din rasarit, li se spunea cumanii negri, adica secundari. Si cumanii albi erau la principala asezare a lor, care era in Ucraina”, explica Djuvara.
Porecla „Negru Voda” s-ar explica astfel prin faptul ca voievodul era din Ardeal („Ungaria neagra”) sau prin faptul ca, fiind cuman, era mai negricios la fata.
„Rumanul nu mai facea razboi de 1000 de ani”
De teama pericolului mongol, cumanii, care pana atunci refuzasera sa se crestineze si ii ucisesera pe misionarii catolici, au cerut protectie regelui maghiar si totodata sa le trimita un episcop pentru a se crestina tot poporul. Astfel, in 1228, vine peste Carpati o delegatie, la granita Moldovei cu Muntenia, condusa de fiul regelui maghiar. Un arhiepiscop va boteza atunci zeci de mii de cumani, fiind creat un episcopat ce ia numele raului Milcov. „Si-au dat seama ca trebuie sa se puna sub scutul unui rege mai puternic si au acceptat sa fie crestinati in masa”, spune Djuvara. Biserica ridicata avea sa fie distrusa de mongoli 13 ani mai tarziu.
Pe la 1240, cumanii i-au cerut voie regelui maghiar sa treaca in regatul maghiar, fugind din calea invaziei mongole conduse de fiii si nepotii lui Genghis Han.
Armata mongola intr-o expeditie din anul 1241, reprezentata pe Codexul Hedwigei din 1353
Insa, potrivit istoricului Djuvara, nu toti au acceptat sa fie colonizati pe valea Tisei de regele maghiar: multi au fost romanizati. Astfel s-ar explica de ce sursele spun ca Basarab era vlah, desi numele este in mod cert de origine cumana.
El aminteste si de marele numar de nume cumane pe care le gasim la noi in tara: „Nu au plecat toti, adica, de plida, cei care se strecurasera printre posesorii de pamant mai inalti, adica stramosii boierilor nostri. Aia au ramas si dintre ei unul trebuie sa fie tatal lui Basarab”. Astfel, Negru Voda ar fi tatal lui Basarab.
Insa nu numai conducatorul era de origine cumana: „Dupa socoteala pe care am facut-o eu, un sfert din primii boieri pe care i-am avut in tara au nume cumane. Ei au format o mica osatura de ostasi, asta e clar. Rumanul nu mai facea razboi de 1000 de ani. Asta nu trebuie sa uitam”, explica istoricul.
„Un crestin de la anul 1300 isi boteza copilul cu un nume barbar?”
Faimosul nume „Tihomir”, pe care il stim cu totii din manualele scolare este, potrivit lui Neagu Djuvara, gresit: „Dupa putinele documente pe care le avem, Negru Voda este tatal lui Basarab. Si daca este tatal lui Basarab, este Thocomerius”.
Numele apare intr-un singur document, o danie a regelui maghiar catre un credincios al lui care luptase in batalia de la Posada, in care vorbeste si de „Basarab, fiul lui Thocomerius”.
„Prin urmare, este singurul loc unde stim cum il chema pe tatal lui Basarab, din gura regelui Ungariei. Acuma, ca regele Ungariei a deformat putin un nume cuman e clar. Dar istoricii nostri, aici iarasi au facut o mica triserie ca imediat s-au repezit si au zis „A Thocomerius, asta este Tihomir”, adica au gasit un nume slavo-roman pentru a dovedi ca daca Basarab avea un tata cu nume slavo-roman, el era un roman care a imprumutat un nume barbar. Dar credeti ca un crestin de la anul 1290 sau 1300 isi boteza copilul cu un nume barbar? Nu-i adevarat. Sunt doi mari orientalisti care au spus ca „Thocomerius” este „Toctomer”, care este un nume cuman ce inseamna „fier calit”, deci pe tatal lui Basarab tot cu nume cuman l-a chemat. Deci daca si pe tata si pe fiu ii cheama cu nume cumane, probabilitatea ca erau de origine cumana creste”, explica el, argumentand ca niste cneji slavo-romani nu ar fi luat nume cumane la numai 100-150 de ani dupa navalirea cumanilor.
„Primul nostru domn nu era valah de-al nostru”
„Iorga a facut o comunicare in 1927 la Academie. In cuvantarea pe care a facut-o fata de colegii sai are o fraza, in care spune despre Basarab „Numele e cuman.” Asta se stia, se stia deja de cateva zeci de ani, de cand se publicase faimosul Codex Cumanicus si de acolo se cunosteau diferite cuvinte. „Basaraba” inseamna „tata stapanitor”. Si Iorga zice: „Numele e cuman”. Pe urma in italice, deci subliniat: „Dar numai numele?”. Ceea ce inseamna ca acest om genial care avea intuitie, si-a dat seama ca era de origine cumana, dar zece ani mai tarziu, cand publica cartea lui cea mare, de istoria romanilor, nu mai spune lucrul asta. Inseamna ca chiar el, care ar fi putut sa spuna orisice si lumea sa-l creada, a avut acelasi blocaj psihologic pe care il are romanul ca e musai ca primul nostru domn sa fie valah de-al nostru. Nu era valah de-al nostru, na!”, spune istoricul.
Batalia numita de la Posada, intr-o miniatura din Cronica Pictata de la Viena
„In toata Europa, nicaieri nu s-a nascut in evul mediu un stat nou creat de bastinasi, nici in Franta, nici in Spania, nici in Italia, nicaieri. De ce vrea rumanasul nostru sa fie singurul? Nu e adevarat, Basarab era cuman”, explica el. Astfel, francii au intemeiat regatul franc, nu galo-romanii. Aceeasi situatie si in Spania, unde vizigotii au inchegat un stat.
„Dar de ce sa ne ascundem dupa degete? Ce, Franta a fost facuta de galo-romani? Regatul Frantei? Clovis era galo-roman? Era german. Deci in toata Europa asa a fost si nu e nicio rusine”, mai spune istoricul.
„Primii nostri domni, Basarab si Nicolae Alexandru, au fost mai intai catolici”
Pe de alta parte, cancelaria papala i-a considerat pe primii doi voievozi, Basarab si Nicolae Alexandru, fiul sau, ca fiind fideli ai Bisericii Romei. Deci, daca erau catolici, nu puteau fi slavo-romani.
„Aici iarasi sunt probleme unde istoricii si colegii mei care pretind ca sunt istorici de meserie nu vor sa admita ca primii nostri domni, adica Basarab si Nicolae Alexandru, au fost mai intai catolici”, spune Djuvara.
Istoricul Daniel Barbu a adus si dovezi in acest sens: „El dovedeste ca Basarab si cu fiul sau Nicolae Alexandru au fost considerati de papalitate catolici”, explica Djuvara.
Nicolae Alexandru ar fi vrut sa fie recunoscut ca autocrator, adica un domn care nu este nici numit de suzeranul sau ungur si nici ales de catre boieri, ci unul care a mostenit de la Dumnezeu puterea si domnia. Si ar fi vrut ca Papa sa-i recunoasca aceasta calitate. El s-a adresat direct Papei, insa acesta, potrivit obiceiului feudal, i-a trimis raspunsul regelui maghiar.
„50 de ani dupa moartea mea toate chestiile astea vor fi in cartile de istorie”
„Dat fiind ca regele Ungariei era vasalul sau, al Papei, el nu putea sa corespondeze cu un vasal al vasalului sau fara sa treaca pe la regele Ungariei. Si i-a raspuns regelui Ungariei, care nu i-a dat raspunsul lui Alexandru. Alexandru a stiut si atunci a spus ca daca nu pot coresponda direct cu Papa, lasati ca ma adresez eu Patriarhului”, povesteste istoricul.
„Si Patriarhul prinde prilejul asta excelent ca sa se asigure ca acest domn al Valahiei, abia nascute ca stat, sa fie legat de Biserica de la Constantinopol si raspunde favorabil, inclusiv cu acordul imparatului. Alexandru dintr-o singura data devine Nicolae Alexandru. El schimba numele la mijloc de domnie, ceea ce nu s-a vazut nicaieri”, atrage atentia Djuvara.
In general, un domn isi schimba numele daca avea un nume de botez ca simplu cneaz si il schimba cand se urca pe tron, dar nu la mijloc de domnie.
Daniel Barbu a mai gasit doua exemple de schimbare de nume la mijloc de domnie, de fiecare data cand au schimbat religia. Astfel, fiul lui Basarab a trecut de la religia catolica la cea ortodoxa. „Nicolae Alexandru, care in toate documentele pana la 1359 e numit Alexandru, dintr-o data il vedem ca se numeste Nicolae Alexandru. Toata povestea asta e clara. El in momentul acela se declara dependent de Patriarhia de la Constantinopol. Si intr-adevar se gandeste ca asta ii asigura un fel de putere impotriva Ungariei, e clar”.
„Ma rog, aceste lucruri istoriografia oficiala romana nu vrea inca sa le adopte, dar eu sunt optimist: 50 de ani dupa moartea mea toate chestiile astea vor fi in cartile de istorie de la scoala primara”, mai spune Djuvara.
Foto: Nicolae Alexandru, portret mural in manastirea Negru Voda din Camplulung
„Cine era razboinic in vremea aia? Cumanul”
In opinia sa, sunt destule indicii ca acel Thocomerius, tatal lui Basarab, a fost ales de catre romanii din Fagaras drept conducator. Unii istorici au spus insa ca romanii nu si-ar fi ales un conducator de origine straina, cumana. S-au descoperit insa, printre capeteniile romanilor din Transilvania si din Muntenia, zeci de nume cumane.
„Pai era un lucru firesc, astia isi luau ca sef un razboinic. Cine era razboinic in vremea aia? Cumanul. Asa ca romanii din regiunea Fagarasului, ca sa aiba un sef razboinic, era foarte firesc sa aleaga pe un cuman de acolo. Parerea mea este ca tatal lui Basarab este un cuman ales de catre romanii din Fagaras ca sa le fie sef, sef razboinic, aparator”, explica el. „Pe urma s-a gandit ca e mai bine sa treaca Carpatii si vine cu o ceata de romani de ai lui de acolo si coboara peste munti si se instaleaza in singurul oras care exista si care e facut de sasi, la Campulung”.
Conducatorii celorlate formatiuni din acel tinut au acceptat curand sa se supuna noilor veniti: „Meritul lui Basarab si poate si al tatalui sau este ca s-au impus tuturor celorlate voievodate si de aceea si titlul lui Basarab este „mare voievod”, adica voievod peste ceilalti voievozi. Si urmasii lui nu pastreaza acest titlu decat vreo doua-trei generatii, pana cand nu mai este util, nu mai era nevoie. Dar la inceput trebuie sa precizeze ca este mare voievod fiindca pe ceilalti voievozi i-a trecut pe planul doi, i-a facut un fel de mari boieri, sub ordinele sale”.
Legenda intemeierii Moldovei: Dragos trece muntii urmarind un zimbru
In cazul intemeierii Moldovei, lucrurile sunt mai clare. Aici sigur a fost un descalecat, in sensul ca a existat un grup de oameni care a venit de dincolo de Carpati si a cucerit tinutul. Cele mai vechi letopisete scrise in limba slavona (de la Bistrita si Putna), ce inregistreaza traditia,
sunt scrise la nu mai mult de un secol de la intamplarile relatate. In plus, stirea descalecatului e confirmata de documente oficiale ale regelui maghiar Ludovic I din anii 1349 si 1365.
Potrivit legendei, Dragos a ajuns in Moldova urmarind un zimbru. El trece muntii si descopera apa Moldovei, pe malul careia ucide zimbrul. Aici, el si tovarasii sai gasesc locuri frumoase, campii deschise si le aleg pentru a fi noua lor tara. Unii istorici au vazut in aceasta legenda un mit inventat pentru a explica stema tarii cu capul de bour.
Povestea spusa de cronici pleaca insa de la niste evenimente reale. La jumatatea secolului XIV, regele maghiar si supusi romani trec muntii si ii inving pe tatari. Dupa razboi, pe la 1345, regele il lasa pe voievodul din Maramures, Dragos, stapan peste un teritoriu din Moldova. Astfel, Dragos e in fruntea unei „marci” a regatului ungar la est de Carpati (un tinut de granita si de straja), un fel de feuda militara regala.
„Prima initiativa a fost facuta de catre acest regat existent, al ungurilor”
Ulterior, o familie din Maramures, cea a lui Bogdan, se razvrateste impotriva regelui Ungariei, trece in Moldova si ii alunga de acolo pe descendentii lui Dragos, stapanii legiuiti. Iar atunci, in jurul anului 1363, apare un stat moldovenesc.
Trecerea familiei lui Bogdan dincolo de Carpati este explicata de unii istorici prin disparatia treptata a voievodatului ca forma de organizare a Maramuresului, institutie ce nu era o creatie a regalitatii maghiare. Ea este eliminata treptat deoarece regele nu avea incredere intr-un organism autohton.
Astfel, la jumatatea secolului al XIV-lea se fac progrese ale patrunderii dreptului si institutiilor feudale maghiare in Maramures, iar tot mai multi fruntasi ai romanilor sunt investiti cu proprietati, demnitati si intrau in randurile nobilimii. Bogdan, voievod al Maramuresului, lipsit de sprijinul acestora, ar fi trecut in Moldova.
„Dar nici in Moldova n-a fost din initiativa locala. A fost din initiativa regelui Ungariei care l-a trimis pe Dragos peste munti, in razboiele lui impotriva tatarilor. Ca pe urma Dragos e rasturnat de un alt voievod valah din Maramures, este alta mancare de peste. Dar vreau sa spun ca prima initiativa a fost facuta de catre acest regat existent, al ungurilor”, conchide Neagu Djuvara.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu