Originea Poporului Român (I)

Un alt punct de vedere asupra aromanilor si a “originii sudice a romanilor”.

Cum mi-am inceput “demersul istoric”?

Al. Phillipide, daca imi aduc bine aminte, sustinea ca ar fi avut loc o migratie a vlahilor sud-dunareni peste Dunare, dar din actuala Bulgarie,  in secolul VII.

Nu mai tin minte sursa, dar stiu ca romanii se cam feresc sa aduca vorba de teoriile lui sau ale lui Ovid Densusianu  ).

Cel mai probabil au existat mai multe miscari de populatii romanizate, atat dinspre Balcani catre Dunarea si Karpati cat probabil si invers (asa cum sustine documentul ala bizantin din 1066 sau cum sustin legendele privind "descalecarile" din sec. XIII-XIV etc.).

Eu prima oara am auzit de teoriile lui Densusianu si Phillipide de la o fosta a mea profesoara de Limba Romana din liceu, care ne-a spus cate ceva, dar mai cu fereala..... Ca asa era in vremea aia, cea comunista....

Apoi... mi se parea imposibil ca un popor cum e cel geto-dac ( apropos... chiar erau acestia UN singur popor?) sa fie asimilat/eliminat in doar 150 de ani de ocupatie romana. Am citit pe undeva ca romanii nu au ocupat decat 17% din teritoriul Daciei de la nord de Dunare, de pe vremea lui Burebista si  ce a fost mai sus de
Carpati nu prea i-a interesat. Teoria statornicitatii dacilor sub ocupatie romana e confirmata si de cei vreo mie de ani in care Transilvania a fost sub ocupatie straina, românii neputand fi pur si simplu asimilati, poate doar intr-un numar nesemnificativ...  Porturile, obiceiurile si credintele populare aduc foarte mult cu cele ale vechiului popor dac si nicidecum cel roman. Nu imbratisez ideea ca niste legiuni romane de la granita imperiului au putut asimila un popor intreg, chiar redus numericeste in urma razboielor pana la 500.000-1.000.000  insi, asa cum citisem undeva. In conditiile atacurilor repetate ale migratorilor, oare cati cetateni romani s-au stabilit la nord de Dunare, intr-o zona necivilizata si nesigura? Retragerea aureliana nu dovedeste altceva decat faptul ca romanii au fost doar niste cuceritori. Nu au avut niciodata sprijinul dacilor in consolidarea granitei => nu s-a produs nici o asimilare.

Teoria contopirii dintre daci si romani a fost lansata pe la 1800  din Ardealul ocupat de Habsburgi, mai exact de Scoala Ardeleana (institutie finantata si sustinuta de guvernul austriac, ca parte a Bisericii Române Unite cu Roma). Este o ipoteza care servea intereselor teritoriale ale austriecilor in Transilvania mult mai bine decat un probabil (dupa parerea mea) adevar istoric - acela al statorinicitatii si continuitatii dacilor in spatiul carpato-danubiano-pontic. S-au facut studii linvigstice false si s-a mers pe antiteza civilizatie (romanii)-salbaticie (dacii). Tot Scoala Ardeleana a promovat si ideea diferentelor imense intre limba dacilor si cea latina (ceea ce nu s-a intamplat si cand s-a studiat geneza poporului spaniol). Astfel s-a spus ca poporul care avea 3.000 de ani vechime pe acest teritoriu cand au venit romanii a fost sters din istorie si a aparut un nou popor, mult mai tanar, popor care nici nu ar fi existat cand a "aterizat" Attila... iar românii de pretutindeni au fost mandri sa se declare urmasi ai lui marelui Traian si nu ai barbarului Decebal - ca asa suntem noi mai .....fraieri. Oricum, cert este ca Scoala Ardeleana a avut si un rol pozitiv in desteptarea constiintei nationale romanesti si in unificarea limbii scrise si vorbite, ca sa nu mai spunem ca prin influenta exercitata mai apoi asupra Principatelor Valachia si Moldova a contribuit la latinizarea scrierii si la renuntarea la scrieriea slavona si la liturghiile in slavona bisericeasca.

In general nu sunt adeptul teoriei conspiratiei - cand am auzit prima data despre chestiile astea am fost super-sceptic... Incet-incet insa am inceput sa renunt la ce am invatat in scoala, cum ca poporul român a avea o origine nobila latina. Acum chiar mi se pare de-a dreptul aberanta aceasta teorie...

Cred ca influenta romanilor asupra populatiei din spatiul carpato-danubiano-pontic e comparabila intr-un fel cu influentele pe care le-au avut de-a lungul istoriei popoarele migratoare sau Imperiului Otoman...

Asa au inceput “cautarile”….

Să începem cu Aromânii….

Aromanii se considera urmasii lui Filip al II-lea si Alexandru Macedon, si ca ei fac parte din stramosii lor, tot asa cum Burebista si Decebal sunt considerati stramosii romanilor.

Macedonia - o tara care s-a format ca regat, inca din secolul VIII i.Hr., apoi ca imperiu, fiind considerat cel dintai imperiu din Europa si totodata cea mai inalta expresie politica a spatiului balcanic si european pana la incadrarea sa in hotarele Imperiului Roman in secolul II i.Hr. - este situata in partea central-estica a Peninsulei Balcanice si a fost locuita din vechi timpuri de triburi macedonene.

Prin expansiunea Romei dupa moartea lui Alexandru Macedon (323 i.Hr.), suveranitatea imperiului macedonean avea sa decada si sa se destrame, iar Macedonia insasi sa fie desfiintata ca regat si transformata in provincie romana (148 i.Hr.).

Anul 148 i.Hr. reprezinta data de cand incepe lungul proces de romanizare a populatiei macedonene si nasterea unui popor nou, ca urmare a simbiozei dintre bastinasii macedoneni si nou-veniti, ce va purta mai tarziu numele de vlah, armanu, aroman etc.

Limba latina, acest instrument de unificare etnica, a fost impusa nu numai populatiei macedonene, ci tuturor popoarelor autohtone cucerite de romani.

Cauza pentru care romanismul a prins radacini atat de puternice si atat de durabile in Macedonia - precum s-a intamplat si in Dacia mai tarziu - se datoreaza faptului ca romanii erau posesorii unei civilizatii superioare bastinasilor.

Aceasta se poate deduce si din faptul ca, daca populatia macedoneana, prin asezarea multor colonisti romani, a suferit un proces de romanizare, populatia blocului elenic insa a ramas neatinsa de un astfel de fenomen.

Daca baza etnica la romani este formata de catre daci in schimb la aromani baza etnica este formata de catre macedoneni.

Limba latina a fost cea care s-a impus si a dus in final la indepartarea definitiva a limbii macedonene, cea care nu era inteleasa nici de greci si nici de catre iliri.

Incepand de la aceasta data (148 i.Hr.), timp de mai mult de doua milenii, Macedonia si populatia ei (este vorba acum de aromani) au reusit sa reziste sub Imperiul Roman timp de aproape opt secole, sub Imperiul Bizantin, mai mult de opt secole si sub Imperiul Otoman, aproape 5 secole (circa 460 de ani).

Dupa o existenta de mii de ani, in anul 1913, prin Pacea de la Bucuresti din 10 august, incheiata dupa razboaiele balcanice, pamanturile Macedoniei (in suprafata de circa 87.500 kmp) si populatia ei au fost impartite celor patru state vecine: Grecia (51%), Albania (11%), Serbia (29%) si Bulgaria (9%). De la aceasta data, 10 august 1913, aromanii au intrat intr-un proces necrutator si neintrerupt de deznationalizare si asimilare de catre populatiile majoritare in mijlocul carora au ajuns sa traiasca.

        Se sustine ca limba aromana ar fi un dialect al limbii romane si care a aparut dupa anul 1848 - dupa ce revolutionarii romani pasoptisti (Cristian Tell, Nicolae Balcescu etc.) au luat contact cu aromanii din Macedonia - are aceeasi vechime cu o teorie greceasca asemanatoare cu ea, dar care insa sustine ca aromana este un idiom al limbii eline, iar aromanii sunt greci latinizati.

Oamenii de stiinta insa spun ca limba aromana este o limba romanica careia, din vechea limba latina vulgara, i-au ramas in lexicul de baza circa 1600 de cuvinte. De-a lungul celor doua milenii de existenta, limbii aromane i s-au mai adaugat circa 2600 de cuvinte grecesti, 560 de cuvinte slave, 350 de cuvinte albaneze, 1600 de cuvinte turcesti etc. Cu toate ca in lexicul de baza s-a adaugat un numar mult mai mare de cuvinte din alte limbi balcanice (slave, grecesti, turcesti), structura, morfologia si sintaxa limbii aromane nu s-au schimbat si au ramas asa cum au fost si in limba latina.

De asemenea, elementele fundamentale ale lexicului, cele de intrebuintare permanenta, de circulatie interna, sunt tot de origine latina. Ele revin tot mereu, sunt necontenit intrebuintate in graiul zilnic si au familii de cuvinte foarte bogate.

Argumente lingvistice

A. Xenopol, in cartea sa "Teoria lui Roesler", studii asupra staruintei romanilor in Dacia Traiana, Ed. Albatros, Bucuresti, 1998, critica un istoric cu numele de Hunfalvy care sustinea ca "Romanii din nordul Dunarii inteleg usor limba macedo-romana".

Xenopol a raspuns astfel: "Este cunoscut ca un roman de la nord de Dunare nu poate fara un studiu sau fara a invata de inainte sa inteleaga dialectul vorbit la sudul Balcanilor si invers". De acest lucru poate sa fie convins fiecare cand va compara doua texte luate din aceste doua limbi.

In final A.D. Xenopol, tragea concluzia: "Aceste doua dialecte sunt cu totul diferite, nu sunt la fel". Mai departe marele istoric aduce si alte argumente in legatura cu aceste doua limbi intre care este o mare diferenta. "Limba aromana nu poate sa fie socotita ca un dialect al limbii daco-romane. Ca sa fie socotita ca dialect trebuie sa indeplineasca cel putin doua conditii: dialectul aroman si cel daco-roman trebuie sa fie produsul unui singur popor si sa traiasca in acelasi loc; sa aiba aceeasi istorie".

In realitate, intre aromana si daco-romana este departe de a fi vorba de identitate, ci doar de concordante structurale si materiale importante. Majoritatea acestor trasaturi comune au fost dobandite inainte de secolul al VII-lea (Mihaescu 1978: 320-327), cu toate acestea dezvoltarea paralela, dar independenta a continuat chiar si dupa aceasta data, in virtutea tendintelor comune mostenite.

Pentru a explica concordanta dintre cele doua idiomuri (aromana si romana) nu este deloc necesar sa-i asezam pe toti (aromani si romani) in vreun district riguros inchis, pentru doua-trei secole . Nu trebuie sa uitam ca aria macedoneana a fost romanizata cu mai mult de doua secole inaintea Daciei (148 i.Hr.), ca ea a continuat sa faca parte din imperiu si dupa parasirea Daciei, si ca inaintea sosirii slavilor exista - de la Adriatica la nordul Carpatilor - un continuum Romanicum, presarat de neromani, dintre care unii, ca albanezii, n-au fost niciodata romanizati.

Limba "DACA"

          Ce sustin indeobste partizanii teoriei traco-dacice?

Sunetul “a” este folosit în Europa doar în limbile româna si albaneza, limbi care au în alfabet si litera corespunzatoare. Sunetele "a" si "s" au ramas din limba daca, respectiv ilira, limbi care au multe caracteristici comune. Singura limba antica europeana care avea în alfabet litera s a fost limba etrusca, în care "S" era scris "M" (vezi sut - sutina). Etrusca însa, nu avea sunetele "b", "d" si "g".

     Datorita alfabetului grec si cel latin, sunetul “s” nu putea fi reprodus în scris, asa încât au fost preluate cuvinte din limbile daca si ilira, în care “s” a fost înlocuit cu "s". Similar, “a” din limba daca a fost înlocuit cu “a” sau “o”, iar î a fost înlocuit cu i, în limbile greaca si latina.

     Existenta lui “a” în limba româna nu poate fi explicata decât prin existenta acestui sunet în limba daca. Aceasta pune într-o noua lumina originea “latina” a cuvintelor românesti care contin sunetul “a”. Putem vorbi, în aceste situatii doar de o origine comuna a acestor cuvinte, anterioara cuceririi daciei de catre romani si chiar anterioara aparitiei romanilor. Acelasi lucru poate fi spus în legatura cu foarte multe cuvinte românesti compuse cu prefixele "îm", "în", "ras" si "raz".

       Marea majoritate a cuvintelor românesti care încep cu litera î, sunt cuvinte compuse, având prefixele "îm" (aprox. 400 cuvinte) sau "în" (aprox. 1700 cuvinte). Numai câteva au corespondente in limba latina, care încep cu "im" sau "in" si numai câteva provin prin compunerea cu cuvinte de origine franceza. În exemplele de mai jos sunt prezentate si doua cuvinte compuse fara prefixele mentionate, care au fost preluate în limba latina, fara a mai prezenta forma compusa:

       armasar - admissarius , lingura - lingula.

     În plus, ele indica si originea daca a cuvintelor componente: arma, sar, ling, gura. Aceeasi remarca poate fi facuta si pentru majoritatea cuvintelor compuse cu prefixele "îm", "în", "ras" si "raz". În plus, la aceste cuvinte se pot identifica noi sensuri.

     În limba daca, ”s” apare adesea la sfârsitul cuvântului, la fel cum apare “os” în limba greaca. Mai jos sunt date doua exemple de cuvinte dace, la care “s” a fost grecizat în “os”: samus - samos, cris - chrysos. Au fost identificate si doua cuvinte continând litera s care au corespondent în limba etrusca: Maris si sut.

       Prescurtari: D - dac, E - etrusc, G - grec, L - latin, DEX - dictionarul explicativ al limbii române.

1. altoi (D) = care înalta, înnobileaza. Cuvântul a ramas in limba româna cu sensul îngust de vlastar pentru înnobilarea (înaltarea în sens figurat) unei plante. Sensul initial poate fi intuit în sensul figurat al verbului a altoi: a bate cu scopul de a înnobila, înalta pe un copil, de unde si zicala: "unde da tata, creste".

2. alt (D) = altum (L) = înalt. În limba româna, cuvântul alt si cele compuse cu el ca prefix, au capatat sensul de diferit. Totusi, expresia "asta (asa) e altceva" are de obicei sensul de "asta (asa) nu mai este gresit", altceva însemnând ceva diferit, dar în sens pozitiv (înaltator). Sensul original al cuvântului alt a fost pastrat în cuvintele altoi si înalt = în+alt ca în expresia "înaltul cerului" = în+altul cerului adica în înaltimea cerului.

3. armasar (D) = admissarius (L) = armasar. Armasar este compus din cuvintele dace “arma” si “sar”, desemnând calul (vezi samsar) care transporta un om înarmat. Corespondentul latin nu mai pastreaza forma compusa, aceasta indicând ca a fost preluat si latinizat cu sufixul “us”. La fel a fost preluat în latina si cuvântul arma ca “arma”. Zeul Marte a fost preluat de romani de la daci, la care era numit Ares

4. arestai (D) = arrest (german) = arresto (italian) = pus sub arest, a aresta. A “aresta” este compus din cuvintele dace Ares si “sta”, adica a sta sub puterea lui Ares, zeul razboiului. Cuvântul "sta" apare cu forma "stai" în cuvintele dace schistai (pustnici) si polistai (calugari) desemnând pe oamenii sfinti care stau separat, respectiv în comunitate.

5. barbat (D) = barbatos/varvatos (G) = barbatus (L) = barbat. Barbat este radacina atât pentru corespondentul grec, cât si pentru cel latin. În insula Corfu exista o localitate numita Barbatos. Limba greaca este anterioara celei latine, deci barbat nu este de origine latina. Nu poate fi nici de origine greaca, deoarece barbatos/varvatos este un cuvânt prehelenic, rar folosit în greaca veche. Barbat este si numele fratelui lui Litovoi, un alt nume dac.

6. boer (D) = boer (danez) = stapân, boier. Cuvintul dac boer se regaseste în numele Boerebistes (Burebista). Acest cuvânt compus înseamna stapânul Ebistes. Cuvântul danez boer înseamna fermier, stapân al pamântului. Pastrarea acestui cuvânt confirma influenta daca asupra danilor stabiliti in Danemarca, numita Dachia în evul mediu.

7. cel (D) = cel (E) = zeitate chtonica. La daci, "cel" avea o conotatie sacra, ca în: "cel de pe comori" sau "cel mai cel". "Acel" avea sensul de "al lui Cel", deci este posibil ca Cel sa fi fost la daci, zeita mama, ca si la etrusci. "Celu" era la etrusci un titlu de preot, probabil corespondentul cuvântului dac "acel". Pe o placuta etrusca din sec V î.C., gasita la Populonia, este reprezentat zeul razboiului, Laran, luptându-se împotriva lui Celsclan ("clan" = fiu), giganticul fiu al zeitei Cel, a pamântului. "Celius Tuscorum lingua September mensis dicitur" se traduce din latina: "celius (celi) în limba etrusca înseamna luna septembrie" (vezi Testimonia Linguae Etruscae, 801, 824). Deci luna recoltei, era numita dupa zeita chtonica, Cel.

8. celar (D) = cela (E) = încapere subterana, pivnita, celar. Ambele cuvintele deriva din radacina "cel". (vezi "cel"). Cuvântului românesc celar îi corespunde "chilear" (pivnita) în dialectul aromân. Ulterior, cuvântul etrusc "cela" a capatat sensul de încapere, camera, îndepartându-se de legatura cu radacina "cel", zeita subpamânteana. El a fost preluat în limba latina ca "cella".

9. cris (D) = chrysos (G) = aur. Din apele Crisurilor (= auritelor), care izvorasc din muntii apuseni, era extras aurul, prin spalarea nisipului in bai. Cuvântul dac este radacina a cuvântului grecesc corespunzator, format prin adaugarea sufixului „os”, deci cuvântul grecesc deriva din cel dac.

10. crisan = aurar. Acest cuvânt, pastrat ca nume pâna azi, dovedeste continuitatea prezentei dace pe aceste meleaguri.

11. gelu (D) = gela (G) = rege. Cuvântul dac gelu, cu semnificatia de rege, apare în numele Gelula - loctiitorul lui Decebal, iar mai târziu ca nume al voievodului Gelu, pomenit de unguri ca Gyla. Gheorghe Musu mentioneaza cuvântul "suangela", utilizat de Stephanus Byzantius cu sensul de mormântul (groapa) regelui.

12. haita (D) = Aita (E) = simbolul lumii mortilor (vezi lup).

13. juramânt (D) = juramentum (L) = juramânt. Juramânt vine de la radacina daca “jur”, însemnând spatiul în mijlocul caruia se afla cineva sau ceva (cf. DEX). Juramântul se facea numai în prezenta martorilor din “juriu”. În latina nu exista cuvânt analog radacinii jur, nici corespondent pentru juriu. Cuvântul latin “juramentum” este deci împrumutat din limba daca.

14. lapus (D) = lapus (L) = iepure. Lapus apare în multe toponime, precum si în Lapusneanu, dar sensul sau a disparut în limba româna.

15. ler (D) = ler (E) = Dumnezeu.

16. leu/lev? (D) = lev (E) = leu. Existenta, atât în limba etrusca, cât si în limba rusa, a cuvântului "lev", cu acelasi sens, sugereaza originea dacica a cuvântului. În DEX, cuvântul leu este trecut cu etimologie necunoscuta!

17. lingura (D) = lingula (L) = lingura. Lingura este compus din cuvintele dace “ling” si “gura”, desemnând un obiect care se linge în gura. Cuvântul latin, nu mai pastreaza o forma compusa si este în mod evident preluat din limba daca.

18. livada (D) = livada. În DEX este considerat de origine slava, de la bulgarul "livada" sau ucrainianul "levada". Acest cuvânt nu are o forma similara în limba greaca, dar în insula Corfu exista localitatea Livadia, care dovedeste ca acest cuvânt a existat în perioada prehelenica. Deci slavii au preluat acest cuvânt de la daci, transformând a-ul, pe care nu îl au în alfabet, în a.

19. lup/lupu (D) - lup/lupu (E) Probabil ca lupul reprezenta la daci pe zeul mortii, echivalentul lui Hades. În etrusca, "lup" înseamna a muri, iar "lupu" înseamna mort. Putem presupune ca daca "lupu" era mortul, atunci "haita" era lumea mortilor. O sa râdeti, poate, dar chiar asa era! Aita era, la etrusci, zeul care personifica lumea mortilor. Era reprezentat cu cap de lup, ca si corespondentul sau grec, Hades. Picturile funerare etrusce îl înfatiseaza pe zeul mortii purtând capul si blana unui lup. Pe de alta parte steagul de lupta al dacilor arata similar si foarte probabil, îl reprezenta tot pe zeul mortii. Semnificatia acestui zeu dac era probabil identica cu cea a zeului egiptean Upuaut/Wepwawet - Ophois(G), zeul cu cap de sacal. Acesta era numit "deschizator al drumurilor". Upuaut avea un dublu rol, fiind un zeu al razboiului si al cultului funerar, deschizând drumul atât pentru armatele faraonului cât si pentru spiritele mortilor.

20. Maris (D) = Maris (E) = zeul fecunditatii si fertilitatii. Maris, numele dac al râului Mures era si numele zeului etrusc al fecunditatii, reprezentat fie ca un barbat barbos, fie ca un tânar sau chiar ca un grup de nou-nascuti îngrijiti de Minerva. Zona cu terenul cel mai fertil, propice agriculturii, aflata în imediata apropiere a Sarmisegetuzei si a Devei, principalele centre ale puterii dace, este valea Muresului.

21. miel (D) = miel. Acest cuvânt nu are o forma asemanatoare în niciuna din celelalte limbi vorbite vreodata în Europa. Forma latina "agnellus", data în DEX nu poate fi nicidecum la originea cuvântului. Sa nu uitam ca dacii erau în primul rând pastori si nu au învatat aceasta meserie de la romani.

22. mierla (D) = merlum (E) = mierla. Mierla era pasarea mortii, atât la daci, cât si la etrusci, care o mentioneaza în Liber Lintaeus, ca fiind cea care ridica sufletul mortului la cer. Rolul funerar al mierlei la daci se deduce din verbul a mierli, cu întelesul de a muri.

23. mut (D) = mut (E) = care nu poate vorbi, mut. În etrusca au fost identificate cuvintele "mutna" si "mutana", cu sensul de sarcofag. Mut-na este de fapt un cuvânt compus ca si pacha-na, care a fost tradus ca "tinând sau apartinând lui Pacha". Dupa aceiasi logica, "mutna" se traduce ca "tinând sau apartinând lui mut". Cuvântul etrusc pentru mort este "lupu" (vezi lup). Deci "mutna" nu înseamna a mortului, ci a celui care nu vorbeste (mutului).

24. oier (D) + pata (D) = oeoropata (G) = omorâtor de oameni. Oeoropata este numele dat de greci amazoanelor, care omorau pastorii si le luau turmele. Cuvântul grecesc este compus din doua cuvinte dace: oier/oeor si pata care înseamna a omor. Vechea expresie “fara de pata”, însemna “care nu a comis omor”.

25. Paca? (D) = Pacha (E) = echivalentul zeului grec Dionysos sau al romanului Bachus. Sunt multe cuvinte de origine daca care încep cu paca/paca, care conduc spre ideea ca ar fi putut exista la daci un zeu similar etruscului Pacha: (a) pacali, pacaleala, pocal, pacat, pacatui, împacat, pacatoasa si pahar. Pacala, din basmele românesti , este un personaj similar satirilor de la greci, fiind posibil ca numele lui sa provina de la numele unui zeu dac numit Paca. Grecii antici îl sarbatoreau pe Dionysos de anul nou. Acesta începea pe atunci, ca si la romani, la 1 aprilie, zi ramasa peste tot în lume ca ziua pacalelilor. În aceasta zi, Dionysus era reprezentat de un copil pus într-un cos, reprezentând renasterea anuala a zeului, ca zeu al fertilitatii. Conotatia negativa a cuvântului pacat a fost datorata aparitiei crestinismului, care a încercat sa elimine cultul lui Dionysos. Cuvântul compus "împacat", precum si derivatele sale indica sensul initial pozitiv al cuvântului pacat si rolul jucat de zeul Pacha.

26. pacatoasa (D) = pachanthur (E) = echivalenta menadei (G) si a bachantei (L) = femeie care participa la celebrarea lui Paca.

27. papar (D) = paparoina (G) = papaver (L) = mac. Macul era folosit in ritualul de aducere a ploii, numit de daci paparude. Cuvântul dac este practic radacina corespondentelor grecesc si latin.

28. raspunde (D) = respondere (L) Cuvântul dac este compus din ras (mult) +spun +de (despre) si înseamna a spune multe detalii despre un anumit lucru. Cuvântul latin nu este compus, deci a fost preluat din alta limba.

29. sac (D) = sac (E) = sac.

30. samus (D) = samos (G) = înalt. Somesul cald si cel rece izvorasc din Muntele Mare din muntii apuseni. Dacii le numeau Samus, datorita muntelui înalt (“mare”) din care izvorau.

31. sames (D) = samos (G) = înalt. Sames era numele unui “înalt” demnitar care strângea birurile dintr-un judet (zona condusa de un jude).

32. sama (D) = bir. De acolo vine “a da sama”, cu sensul de a da birul.

33. samavolnic = volnic (sau vornic) care ia sama (birul). Samavolnic si-a schimbat sensul initial de titlu/functie de dregator luând sensul de abuziv. Cu acest sens, cuvântul a ajuns în limba rusa ca "samovol'nâi".

34. samsar (D) = samsar (bulgar) = simsar (turc) = caraus, cel care transporta “sama” pe cai “sar”. Cuvântul sar, cu sensul de cal a fost folosit si în evul mediu, în saragea = sarica (turc) = calaret turc. Cuvântul este compus din “sar” - cal si “agea” - conducator turc.

Existenta în cuvântului sar în latinul “admissarius” - armasar, dovedeste ca acesta nu este de origine turca sau bulgara, ci a fost preluat in aceste limbi de la vlahi.

35. schistai/ktistai (D) = cei care stau separat, izolati, adica pustnici. De la radacina schi, cu sensul de separat, provin cuvintele schit si schisma.

36. sfoara (D) = sphaira (G) = învârtire, rasucire. De la acest sens, pierdut astazi, vine expresia "a da sfoara în tara", adica a face turul tarii. Sfoara, cu sensul de fir rasucit, deriva din toarcerea, rasucirea, prin care se face. Acest sens a ajuns în limba neogreaca sub forma "sfora". Numai în limba daca sfoara avea atât sensul de învârtire, rasucire, cât si de fir rasucit, deci "sfora" a fost preluat de greci de la daci.

37. sus (D) = sus (E) = sus.

38. sut (D) = suti (E) = lacas subteran. La etrusci, lânga poarta de intrare în mormânt scria "ca suti" sau "ta suti", însemnând "acesta este lacasul subteran". Cuvintele etrusce pentru mormânt erau "thaure" si "thaura", iar cuvântul pentru lumea subpamânteana era "hintha". Numeroase obiecte mortuare poarta inscriptia "sutina", uneori incizata astfel încât obiectul sa nu mai poata fi folosit, ca în cazul oglinzilor. Iesirea din sut a minerilor înseamna iesirea din lacasul de sub pamânt, nu din schimbul de lucru. În DEX se considera ca sut provine de la germanul "schicht" - schimb. În afara de faptul ca cele doua cuvinte nu seamana deloc, se pune problema de ce sut, cu sensul de schimb, nu este folosit decât în minerit?

39. tânar (D) = Thanr (E). La etrusci, Thanr este o divinitate reprezentata pe anumite oglinzi, care înfatiseaza scene de nastere si copii divini.

40. tamas (D) = tamas, thamas (G) = ginere. Tamas este un cuvânt prehelenic. Gheorghe Musu sugerat originea sa egipteana, de la tham (thâm), cu sensul de legatura.

41. trei (D) = trei (E) = trei.

42. un (D) = un (E) = un.

43. vel (D) = vel (E) = mare, cu sens figurat, ca titlu. Cuvântul dac "vel", cu sensul de mare a ajuns sa preceada un titlu sau rang boieresc în evul mediu, în Moldova si Valahia (ex. vel logofat). În limba româna au ramas cuvintele derivate ca veleitate si veleitar. La etrusci, vel preceda numele inscriptionate pe monumentele funerare. De exemplu, pe peretii mormântului Francois de la Vulci, apartinând familiei Saties (sec V î.C.) se afla inscriptiile "vel saties arnza", care se traduc "marele Saties micul Arnth"

 Si ca o “curiozitate”: Cuvinte DACICE in limba Romana ( de mentionat totusi ca nu toate sunt “dacice”, unele fiind chiar …. Slave ori Maghiare, de fapt)

abes Hasdeu, Vraciu

Abrud Hasdeu

abur Hasdeu, Russu (albaneza), Vraciu

acata Russu

adamana (dar, mita) Vraciu

ademeni Hasdeu

adiia Russu

aghiuta Hasdeu

aidoma Hasdeu

alac Hasdeu

ala Hasdeu

aldea Hasdeu

ameti Russu

amurg Russu

anina Russu

aprig Russu

argea Hasdeu, Russu (albaneza), Vraciu

Arges Hasdeu

arunca Russu

azuga Hasdeu

baci Hasdeu, Russu (albaneza), Vraciu

baier Russu

baliga Russu (albaneza)

balta Russu (albaneza)

bara Hasdeu

Barba-cot Hasdeu

barza Hasdeu, Russu, Vraciu

basca Hasdeu, Russu (albaneza)

batal Hasdeu

balaur / balaur Hasdeu, Russu (albaneza), Vraciu

baga Russu

baiat Russu

balan Hasdeu

beregata Russu

boare Russu

bordei Hasdeu, Russu

borta Hasdeu

brad Hasdeu, Russu (albaneza)

brîndusa Russu

brînza Hasdeu, Russu, Vraciu

brîu Russu (albaneza)

brusture Russu (albaneza)

bucura (si familia sa de cuvinte) Russu (albaneza)

buiestru Russu

bunget Hasdeu, Russu (albaneza), Vraciu

burghiu Hasdeu

burlan Russu

burta Russu

burtuca Hasdeu

burtus Hasdeu

butuc Russu

butura Russu

buza Russu (albaneza)

caier Russu

cata Russu

caciula Russu (albaneza)

capusa Russu (albaneza)

caputa Russu (albaneza)

catun Russu (albaneza)

cioara Hasdeu, Vraciu

cioban Hasdeu

cioc Hasdeu, Vraciu

ciocîrlie Hasdeu

ciomag Hasdeu

cîrlan Russu

cîrlig Russu

codru Hasdeu, Vraciu

copac Russu (albaneza)

copil Russu

cret Russu

cruta Russu (albaneza)

cujba Hasdeu

culbec Hasdeu

curma Russu (albaneza)

curpan Russu (albaneza)

cursa Russu (albaneza)

custura Russu

darari Russu

das Russu (albaneza)

darîma Russu (albaneza)

deh Hasdeu

deretica Russu

descata Russu

descurca Russu

desghina Russu

dezbara Russu

dezgauc Hasdeu

doina Hasdeu, Vraciu

don Hasdeu

dop Russu

droaie Russu

dulau Hasdeu, Vraciu

farîma Russu (albaneza)

gard Russu (albaneza)

gata Russu (albaneza)

galbeaza Russu (albaneza)

genune Hasdeu, Russu

gheara Russu

ghes Russu

ghimpe Russu (albaneza)

ghiob Hasdeu

ghionoaie Russu (albaneza)

ghiont Russu

ghiuj Hasdeu, Vraciu

gîde Hasdeu

gîdel Hasdeu

gordin Hasdeu

gorun Russu

grapa Russu (albaneza)

gresie Russu (albaneza)

groapa Russu (albaneza)

grui Russu

grumaz Russu (albaneza)

grunz Russu (albaneza)

gudura Russu

gusa Russu (albaneza)

hojma Hasdeu, Vraciu

iazma Hasdeu

iele Hasdeu

încurca Russu

înghina Russu

îngurzi Russu

înseila Russu

întrema Russu

jilt / jielt (=pîrîu) Hasdeu, Vraciu

leagan Russu

lepada Russu

lespede Russu

lesina Russu

mal Hasdeu, Russu (albaneza), Vraciu

maldac Hasdeu

mazare Hasdeu, Russu (albaneza), Vraciu

maces Russu

madari Russu

magura Russu (albaneza)

malai Hasdeu

mamaliga Hasdeu

marcat Russu

matura Russu (albaneza)

Mehadia Hasdeu

melc Hasdeu, Russu, Vraciu

mieru Russu

mire Hasdeu, Russu, Vraciu

mistret Russu

misca Russu

mînz Russu (albaneza)

morman Russu

mosoc Hasdeu

mos Russu (albaneza)

mot Hasdeu

mugure Russu (albaneza)

mununa Russu

murg Russu (albaneza)

musat Russu

napîrca Russu (albaneza)

nasarîmba Hasdeu

nitel Russu

noian Russu

ortoman Hasdeu

pastaie Russu (albaneza)

pastra Russu

pînza Russu

pîrîu Russu (albaneza)

prunc Russu

pururea Russu (albaneza)

rata Hasdeu, Vraciu

ravac Hasdeu

rabda Russu

reazem Russu

ridica Russu

rîmfa Hasdeu

rînza Hasdeu, Russu (albaneza), Vraciu

sarbad Russu (albaneza)

Sarmisegetuza Hasdeu

scapara Russu (albaneza)

scrum Russu (albaneza)

scula Russu (albaneza)

scurma Russu

sîmbure Russu (albaneza)

sîmvea Hasdeu

spînz Russu (albaneza)

stapîn Hasdeu, Vraciu

starnut Russu

stejar Hasdeu, Vraciu

steregie Russu

sterp Russu (albaneza)

stîna Hasdeu, Vraciu

straghiata Russu

strepede Russu (albaneza)

strugure Russu

strunga Russu (albaneza)

sugruma Russu

sugusa Russu

sale Russu (albaneza)

sira Hasdeu, Russu

sopîrla Hasdeu, Russu (albaneza), Vraciu

soric Russu

sut Russu (albaneza)

tare Russu

traista Hasdeu

tulei Hasdeu

tap Russu (albaneza)

tarc Russu (albaneza)

tarina Russu

tarus Russu

tundra Hasdeu

turca Hasdeu

uita (a se uita) Russu

undrea Russu

urca Russu

urcior Russu

urda Hasdeu, Russu, Vraciu

urdina Russu

urdoare Russu

vatra Hasdeu, Russu (albaneza), Vraciu

vatama Russu

vatui Russu (albaneza)

viezure Russu (albaneza)

viscol Russu

zara Russu

zar Russu

zburda Russu

zestre Russu

zgarda Russu (albaneza)

zgîria Russu (albaneza?)

zgîrma Russu

zimbru Hasdeu, Vraciu

zîrna Hasdeu

Legatura cu albaneza

Un numar restrâns de cuvinte uzuale (aproximativ 300) este prezent fie doar în limba româna, fie si în limba albaneza --se presupune ca acestea ar fi cuvinte mostenite de la daci. (? Lista de cuvinte dacice)

O alta caracteristica comuna cu albaneza (preluata mai târziu si de limba bulgara) este folosirea unor sufixe ca articole hotarâte (în româna -ul, -a; în albaneza -u, -a). (? Uniunea lingvistica balcanica).

Densusianu a argumentat acum aproape 100 de ani ca ea s-a format la sud de Dunare. Ceva conexiuni cu albaneza si asemanarea (de care sunt unii asa de mândri) cu italiana arata ca a fost nevoie de un timp de dospire in acel spatiu si nu in altul, pentru ca limba sa sune asa cum suna azi.

Importantele imprumuturi slave arata acelasi lucru; la trei - patru secole dupa retragerea aureliana , slavii sudici au devenit vecinii populatiei mai mult sau mai putin romanizate din Balcani. Daca limba romaneasca s-ar fi format pe unde se ruina Sarmizegetusa, ar fi trebuit sa pastreze ceva amprente de esenta germanica (goti, gepizi) ori central-asiatica (huni, avari) ori turanica (bulgari inca neslavizati).

Nimic.. ori aproape NIMIC....

Sa te tot puna pe ganduri, nu?

Legatura cu latina

O ipoteza este aceea a legaturii limbii dacilor cu limba latina, sustinuta de adoptarea rapida a limbii latine chiar daca ocupatia romana a fost exercitata doar asupra unei portiuni mici din teritoriul locuit de daci (dupa unii istorici doar 14%) si timpul scurt al ocupatiei (165 de ani).

Primele mentiuni istorice

Daca kronicarii nu-i numesc pe Valahi mai devreme de secolul 6-7, aia este pentru ca ATUNCI INCA nu se formasera ca popor si limba distincte de latina-populara-vulgara, nu e limpede?

1) Prima mentionare istorica in Balcani are loc dupa Theopanes si Theophylact Simocatta in anul 579, "vlahii" acompaniind o armata bizantina care marsaluia impotriva avarilor pe teritoriul actualei Bulgarii.

............zicându-i în limba parinteasca: torna, torna, fratre.

Nota Bene: Fraza NU este in limba romaneasca. La modul cum este prezentata in Kronika, ar putea fi si in ... latina-vulgara, ori ITALIANA, ori DALMATA!

De ce?

Simplu: La data semnalata (579 en) INCA nu se facuse clara diferentierea fata de latina populara!

Deci?

Deci poporul si limba romaneasca INCA nu existau...

-----------

----------

2) A doua mentiune sigura urmeaza la anul 976 cand Kedrenos,  vorbeste despre asasinarea lui David, fratele lui Samuel, tarul bulgarilor de catre niste "vlahi" nomazi. In aceasta perioada, vlahii erau inca numerosi.

In 1186 vlahii se revolta impotriva taxelor bizantine. Conducatorii lor au fost doi romani: Petru si Asan, iar telul lor era crearea unui regat vlah independent in sudul Bulgariei si in in jurul actualului Salonic / Saruna pe aromana. Acestia se apara cu succes impotriva armatelor bizantine. Urmatoarele sase sute de ani ii regasesc pe vlahi sub  stapinirea otomana.

Populatiile slave le spun vlahi sau vlassi, grecii le spun cuto-vlahi, albanezii le spun  tschoban, serbii le spun tsintsari, iar romanii dela Nord de Dunare le zic machidoni.

(Despre numele ČOBAN dat de Albanezi vom discuta mai tarziu, totusi remarcam azi-devreme despre acest termen larg utilizat pentru romanicii-sudici. Asa sunt cunoscuti acestia, de popor de ciobani-pastori-oameni-de-munte... MUNTENI. Nu intamplator Valachii deveniti Nordici isi pastreaza multa vreme obiceiurile pastorale si viata in tinuturile de sub-munte.... Nu intamplator am semnalat mai devreme asemanarile si certele inrudiri de cuvinte cu Albanezii, ce sunt in limba lor proprie numiti tot.... MUNTENI.)

Apoi, numele de "Machidoni/Makedoni". De la "Macedo-Romani"  vine? Nicicum! Ultima e o denumire culta si necunoscuta de publicul larg. Denumirea de machedon este veche si utilizarea lui "Ke" in loc de "Ce" in denominatiune spune si despre originea sudica-slava a termenului. Intr-adevar, originea lor este din Vechea Makedonia...

Asa cum pentru romanii nordunareni SUBSTRATUL etno-lingvistic este traco-dacic, pentru romanicii sudici este traco-ilyrica.

Daca baza etnica la romani este formata de catre traco-daci in schimb la aromani baza etnica este formata de catre macedoneni-ilyri.

Aromanii se considera urmasii lui Filip al II-lea si Alexandru Macedon, si ca ei fac parte din stramosii lor, tot asa cum Burebista si Decebal sunt considerati stramosii romanilor.

Macedonia - o tara care s-a format ca regat, inca din secolul VIII i.Hr., apoi ca imperiu, fiind considerat cel dintai imperiu din Europa si totodata cea mai inalta expresie politica a spatiului balcanic si european pana la incadrarea sa in hotarele Imperiului Roman in secolul II i.Hr. - este situata in partea central-estica a Peninsulei Balcanice si a fost locuita din vechi timpuri de triburi macedonene.

Prin expansiunea Romei dupa moartea lui Alexandru Macedon (323 i.Hr.), suveranitatea imperiului macedonean avea sa decada si sa se destrame, iar Macedonia insasi sa fie desfiintata ca regat si transformata in provincie romana (148 i.Hr.).

Anul 148 i.Hr. reprezinta data de cand incepe lungul proces de romanizare a populatiei macedonene si nasterea unui popor nou, ca urmare a simbiozei dintre bastinasii macedoneni si nou-veniti, ce va purta mai tarziu numele de vlah, armanu, aroman etc.

Incepand de la aceasta data (148 i.Hr.), timp de mai mult de doua milenii, Macedonia si populatia ei (este vorba acum de aromani) au reusit sa reziste sub Imperiul Roman timp de aproape opt secole, sub Imperiul Bizantin, mai mult de opt secole si sub Imperiul Otoman, aproape 5 secole (circa 460 de ani).

Dupa o existenta de mii de ani, in anul 1913, prin Pacea de la Bucuresti din 10 august, incheiata dupa razboaiele balcanice, pamanturile Macedoniei (in suprafata de circa 87.500 kmp) si populatia ei au fost impartite celor patru state vecine: Grecia (51%), Albania (11%), Serbia (29%) si Bulgaria (9%). De la aceasta data, 10 august 1913, aromanii au intrat intr-un proces necrutator si neintrerupt de deznationalizare si asimilare de catre populatiile majoritare in mijlocul carora au ajuns sa traiasca.

Este azi Aromana un dialect al Limbii Romanesti?

.... asa cum sustin UNII asa-zisi lingvisti si istorici? Dificultatea consta tocmai in insuficienta delimitare intre notiunile de "grai-dialect-limba"....

Raspunsul este totusi clar: NU.

Aromana este o limba romanica puternic inrudita cu Romana insa distincta si frecvent reciproc ne-inteligibila.

Oamenii de stiinta insa spun ca limba aromana este o limba romanica careia, din vechea limba latina vulgara, i-au ramas in lexicul de baza circa 1600 de cuvinte. De-a lungul celor doua milenii de existenta, limbii aromane i s-au mai adaugat circa 2600 de cuvinte grecesti, 560 de cuvinte slave, 350 de cuvinte albaneze, 1600 de cuvinte turcesti etc. Cu toate ca in lexicul de baza s-a adaugat un numar mult mai mare de cuvinte din alte limbi balcanice (slave, grecesti, turcesti), structura, morfologia si sintaxa limbii aromane nu s-au schimbat si au ramas asa cum au fost si in limba latina.

De asemenea, elementele fundamentale ale lexicului, cele de intrebuintare permanenta, de circulatie interna, sunt tot de origine latina. Ele revin tot mereu, sunt necontenit intrebuintate in graiul zilnic si au familii de cuvinte foarte bogate.

Am sa recurg acum la ajutorul unui "anti-migrationist" precum Xenopol:

A. Xenopol, in cartea sa "Teoria lui Roesler", (Ed. Albatros, Bucuresti, 1998), critica un istoric cu numele de Hunfalvy care sustinea ca "Romanii din nordul Dunarii inteleg usor limba macedo-romana".

Xenopol a raspuns astfel: "Este cunoscut ca un roman de la nord de Dunare nu poate fara un studiu sau fara a invata de inainte sa inteleaga dialectul vorbit la sudul Balcanilor si invers". De acest lucru poate sa fie convins fiecare cand va compara doua texte luate din aceste doua limbi.

In final A.D. Xenopol, tragea concluzia: "Aceste doua dialecte sunt cu totul diferite, nu sunt la fel". Mai departe marele istoric aduce si alte argumente in legatura cu aceste doua limbi intre care este o mare diferenta.

"Limba aromana nu poate sa fie socotita ca un dialect al limbii daco-romane. Ca sa fie socotita ca dialect trebuie sa indeplineasca cel putin doua conditii: dialectul aroman si cel daco-roman trebuie sa fie produsul unui singur popor si sa traiasca in acelasi loc; sa aiba aceeasi istorie".

In realitate, intre aromana si daco-romana este departe de a fi vorba de identitate, ci doar de concordante structurale si materiale importante. Majoritatea acestor trasaturi comune au fost dobandite inainte de secolul al VII-lea (Mihaescu 1978: 320-327), cu toate acestea dezvoltarea paralela, dar independenta a continuat chiar si dupa aceasta data, in virtutea tendintelor comune mostenite.

Pentru a explica concordanta dintre cele doua idiomuri (aromana si romana) nu este  necesar sa-i asezam pe toti (aromani si romani) in vreun district riguros inchis, pentru doua-trei secole .

Si totusi.....

-------------------------------------

Din ce in ce se confirma ( e drept, mereu INDIRECT) originea MAI ALES Sudica a romanilor.

Ce spun vechii cronicari despre retragerea Aureliana?

Sa nu uitam, totusi, vechile scrieri, chiar de trebuie sa le privim cu circumspectie:

Asa cum privim cu circumspectiune documentele antice privind "exterminarea si golirea" provinciei romane Dacia la retragerea aureliana, tot asa privim si cronicile maghiare, de exemplu.

Eutropius:

//Deoarece toata Ilyria si Moesia erau devastate, si numai spera sa o poata pastra, el (adica imparatul Aurelian) a golit provincia Dacia, pe o crease Traian dincolo de Dunare. Romanii pe care I-a scos de pe ogoarele si din orasele Daciei i--a asezat in partea de mijloc a Moesiei. Si astfel provincia Dacia este acum in dreapta Dunarii, pe cind inainte fusese in stinga ei//

(dupa FONTES HISTORIAE DACOROMANAE vol ll, bucuresti 1970, pag. 35---39)

Cum am mai spus, este imposibila "scoaterea" intregii populatii romanizate ori nu.....

-----------

Despre inceputul deplasarii catre Nord a rusticilor romanici, iata ce se spune tot de atunci:

Daca e sa-l credem pe scriitorul latin SALVIAN, aproape contemporan (cca 400---468/470 s. n) cu Eutropius, povara administratiei romane putea produce efecte cu totul surprinzatoare, indeosebi la tarani: "cu un glas se roaga acolo taranii sa-i lase sa traiasca cu barbarii. Si apoi ne mai miram ca nu pot fi invinsi gotii, cind taranii nostrii ar prefera sa traiasca mai curind cu gotii decit cu noi, romanii?!Si astfel, fratii nostri nu numai ca nu vor sa treaca de la ei la noi, ci ne parases csi pe noi ca sa se adaposteasca la goti" (DE GUBERNATIONE DEI, V. 8)

-----------

Totusi, romanii-sudici stiu destul de bine ca au o origine COMNUA cu cei nordici, o ORIGINE SUDICA.

Cum s-a mai discutat pe aici, Vlahii sudici sunt ciobani si transhumanta lor a putut deveni la un moment dat o Migratie definitiva catre Nord, datorita presiunii din parte celorlalte populatii vecine.

Cautati cu temei si veti vedea ca inca in anii 1950-1960 UNII aromani din Albania erau inca Semi-nomazi....

Documentele vremii vorbesc deseori despre Vlahii /Blachii sudici, denumiti si Tsintsari, Tsobani, Kutso-Vlachi, Vlasii, etc insa NUMAI in Sudul Dunarei. Presenta lor in Nord e semanalata mai tarziu. Nu putem crede ca in N de Dunare nu au fost prezenti, insa numarul lor este nesemnificativ in primul Mileniu, - de aceia nu sunt semnalati de nimeni, cu toate ca acei cronicari erau totusi observatori atenti ai evenimentelor vremii.

Sa lasam insa putin si sa citim:

Cea mai mare parte a aromânilor din Albania, care numară in jur de 80.000 de persoane, se denumesc ei înşişi 'rămâni', astfel încât clasificarea lor simplu ca 'aromâni' este problematică. Ei aparţin ramurii fărseroţilor si sunt concentraţi în zona muntoasă din sud-vestul Albaniei în jurul orasului Corcea sau Curceaua. O altă parte a aromânilor a fost sedentarizată în zona de câmpie din jurul oraşelor Fier ajungând până pe malul mării Adriatice la Vlora sau Avlona. În anumite cazuri, sate speciale s-au alocat pentru aceştia de catre statul albanez cum ar fi aşezarea denumită Anton Poci. Cea mai cunoscută aşezare istorică aromână este localitatea Moscopole din sud-estul Albaniei.

Din aceşti rămâni, mulţi bărbaţi practicau încă în anii 1950-60 transhumanţa, fără să aibă domiciliu fix, aşa cum i-a surprins etnologul clujean Petru Neiescu într-una din vizitele sale pe teren. Se pare ca aceştia nu sunt fărşeroţi propriu-zişi, ci saracaciani care au reuşit să scape de procesul de grecizare stabilindu-se în decursul diferitelor perioade istorice în spaţiul albanez.

              E evident ca este real  abandonul agriculturii. Aia se facea la folda, unde stapaneau migratorii.... Romanizatii cati au mai ramas s-au retras catre munti si paduri si acolo au crescut oi si capre ca sa traiasca. De asemenea au devenit "kervanari" si ambulanti, - asa cum sunt cunoscuti multa vreme Vlahii sudici....

Sa mai privim odata arealul originar Dacic, apoi Zona Daciei Romanice si apoi sa intelegem cum, - in conditiile de atunci, - arealul de formare a romanilor este acesta:

            Cum demonstreaza studiile, albanezii au evoluat ca popor si limba mai rapid, fiind semnalati ca atare mai devreme in Istorie. Intr-adevar, de la Thraco-Daca la Shqipëtara calea e mai scurta si fondul "de baza" nu s-a modificat substantial in ciuda imprumuturilor ulterioare.

Faptul ca "romanii" sunt semnalati mai tarziu nu inseamana ca nu s-au format ( ca limba si popor) ceva mai devreme, ci doar ca pana in preajma secolelor IX-X e.n traiau in numar ne-semnificativ , ORI in zone greu accesibile observatiei, - cum am mai spus ( Munti, Paduri). Putem deduce ca formarea limbii romanesti a fost intarziata de aportul masiv slavic si consideram ca definitivarea unei noi limbi s-a produs abia dupa asimilarea acestui element, - exact in arealul de pe harta unde figureaza ca "Nucleu Originar", - in imediata vecinatatea a Albanezilor sec. 5-10 e.n.

Sa nu uitam insa si acest aspect extrem de important:

Avem pe de o parte niste elemente lingvistice sesizate inclusiv de unii romani, cum ar fi Ovid Densusianu (1873-1938) si pe de alta parte mentionarea romanilor in Gesta Hungarorum.

Densusianu, ca si alti lingvisti europeni, au sesizat, pe langa elemente comune intre limba romana si cea albaneza si prezenta unor modificari lingvistice din limba romana comune cu modificari aparute in dialectele nord-italiene cu cateva secole dupa retragerea romanilor din provincia Dacia. Avand in vedere faptul ca Imperiul Roman de Rasarit incepuse deja sa sufere un fenomen de "grecizare", singura explicatie gasita de lingvisti a fost faptul ca poporul roman s-a format undeva pe coasta dalmata, foarte aproape din punct de vedere geografic si cultural de Italia.

Pe de alta parte avem mentionarea existentei romanilor in Transilvania la data sosirii acolo a maghiarilor in conformitate cu ce scrie Gesta Hungarorum:

http://pheeds.com/info/guide/h/hi/history_of_vlachs.html

citat:

 "In the 7th century, in the Acts of Saint Demetrius, it is related how the Avar Khan deported from Illyricum to Smirnium, in Pannonia 270,000 people "that followed the Roman tradition" and they might be the ancestors of Romanians. "

Dupa cum se vede, este documentata o deplasare de populatie romanica (270.000 ca numar) din Illirya in Pannonia (ceea ce ar explica inrudirile limbii romane cu albaneza si cu dialectele nord-italiene), ca urmare a actiunilor avarilor.

Cateva tabele comparative realizate de Densusianu citate pe un site unguresc: http://www.hungarian-history.hu/lib/dunay/dunay03.htm#C

Despre plecarea  celor 270000 oameni de lege romană, s-a discutat indeajuns si s-a spus  că singura ipoteză credibilă este aceea că cei 270 000 au plecat de bună voie, ca refugiaţi, din Sud catre Nord.

Evenimentul istoric este atestat si aici:

“617 AD The Avar Khagan Bayan died, and was replaced by his son (?). This new unnamed Khagan, soon wanted new ratification of the old treaty made in 616 AD between himself and Emperor Heraclius. The Emperor detected an ambush at the designated spot, Heracleia, which the Avars had planned. After a fierce struggle, the Byzantines forced the Allies to retreat. However, the Avars were at least able to sack the suburbs of Constantinople before they decided to finally go north. With the Avars, many captives were taken above the Danube. No counter strike from the Byzantines was launched out of concern of the war with the Persians going poorly.

 

619 AD The Avar Khagan (presumably the son of Khagan Bayan), attacked the Balkans past the frontier and brought back 270,000 captives this time with his forces. At the same time, the Persians caused Egypt to fall away from the Byzantine Empire. “

http://www.kutriguri.com/body_4.html
(Va urma)

Cititi si: Primul Mileniu
Cititi si: Originea Poporului Roman (II)
Cititi si: Originea limbii si poporului roman: mit si realitate