Mecanismul unirii conceput de catre contele Walewski , ministrul de externe al Frantei, presupunea alegerea unei singure persoane ca domn atât în Moldova, cât si în Valahia. Negocierile intense între cele doua partide nationale, cu Alecsandri reprezentant al Moldovei si Bratianu reprezentant al Valahiei, duse prin cabinetul de externe francez, au finalmente sorti de izbânda. Domnul ales va fi moldovean, cabinetul noului stat condus de un moldovean, cu oameni politici preponderent din Moldova, capitala noului stat stabilindu-se la Bucuresti. Astfel se crea garantia existentei unui stat echilibrat politic si national.
Numai ca partida nationala din Moldova avea un impediment major – persoana domnului. Initial propunerea fu avansata lui Vasile Alecsandri, persoana cu influenta cea mai mare la Paris. Cu eleganta aristocratica recunoscuta, respinge propunerea, considerând ca este mult mai folositor tarii din pozitia pe care o ocupa. Cum era evident ca fiecare conducator al factiunilor interne dorea domnia, se naste o lupta puternica. Pe pozitii antagonice se situeaza Mihail Kogalniceanu, Anastasie Panu, Manolache Costache Epureanu, Lascar Catargiu. Datorita influentei egale, este imposibil de hotarât un candidat unic. Pozitiile sunt atât de antagonice, încât întreg edificiul este pe cale a fi rasturnat. Situatia se precipita deoarece data de 5 ianuarie 1859, data stabilita pentru alegerea domnului, se apropie cu repeziciune, iar candidatul nu fusese hotarât. Întâlnirea din seara zilei de 3 ianuarie este definitorie. Trei din membrii factiunilor hotarasc sa sustina un candidat unic, altul decât persoana lor. Lascar Catargiu se opune, parasind pentru 24 de ore partida nationala, hotarât sa îsi depuna candidatura. Este întors din drum de Vasile Alecsandri. Însa nu va uita niciodata acest lucru, devenind principalul adversar al noului domn, conducator al loviturii de stat din 1866, membru al locotenentei domnesti ulterioare.
Unicul candidat este colonelul Alecu Cuza. De ce?
Dupa moartea lui în exil, în special în cercurile antidinastice, în jurul domnitorului se creeaza o aura mistica, de om drept, devotat poporului, alungat de pe tron de persoane cu interese obscure. Aceasta imagine se dezvolta în timp, aparând diverse povesti si povestioare, toate conlucrând la misticitatea unui personaj. Apogeul este atins în perioada comunista, actiunile lui Alexandru Ioan Cuza devenind mesianice, domnitorul fiind cel pe care Providenta însasi l-a asezat pe tronul celor doua tari românesti. Capacitate extraordinara, dreptatea întruchipata, fidelitatea fata de tara si caracterul ireprosabil ar fi elementele definitorii ale lui.
Însa cine este colonelul Alecu Cuza, domnul îndoit ales al Principatelor Unite?
Genealogia mistica ne prezinta un domnitor coborâtor din familii nobile apusene, dintre care se remarca cardinalul Nicolaus Cuzanus, negociatorul principal al unirii bisericilor ortodoxe si catolice înainte de caderea Constantinopolelui. Atunci se pare ca s-a asezat ramura orientala a familiei. Genealogia reala ne arata o familie fanariota asezata în Moldova la mijlocul secolului XVII care înca de la începuturi detine functii boieresti. Tatal domnitorului este ispravnic.
Nascut în 1820, studiaza dupa moda vremii într-un pension din Iasi. Aici are colegi de învatatura persoanele care îi vor marca existenta: Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu, fratii Doncan si Alexandru Mavrocordat. Fiecare dintre aceste persoane vor juca ulterior un rol important în viata lui.
Îsi termina studiile liceale cu bacalaureat la Sorbona. Activitatea sa didactica se opreste aici. Renunta initial la cursurile Facultatii de Medicina, urmându-le ulterior pe cele juridice, nefinalizate însa. Este momentul în care îsi dezvolta personalitatea. Foarte bun camarad, jovial, nu era fatarnic, nu iubea luxul, nici morga aristocratica, nu iubea banul, persoana cu simt al dreptatii înnascut, inteligent. Însa în acelasi timp i se dezvolta si latura negativa. Neserios, nu duce la final nici o activitate din proprie initiativa, îi placea sa faca glume nesarate prietenilor sai, nu iubea munca sub nici o forma, extrem de credul, extrem de usor de controlat, în jurul sau creându-se o reala camarila ce conducea tara, în frunte cu prietenul sau din copilarie Doncan, avea pasiuni devastatoare: caii, nopti pierdute la jocurile de carti, femeile. Toate aceste elemente ale caracterului, bune si rele, vor fi hotarâtoare în viitorul domnitorului.
Se întoarce în Moldova fara titlu academic. Rapid gaseste o partida de casatorie. În 1844 se casatoreste cu Elena Rosetti, fiica puternicului postelnic Iordache Rosetti si nepoata domnitorului în functie Mihail Sturdza. Exact aceste legaturi de familie au fost favorizante pentru casatorie deoarece Elena Rosetti este o femeie putin frumoasa, retrasa, timida, complet diferita de stralucitoarele domnisoare de la Iasi. Însa ratusca cea urâta reuseste sa se casatoreasca cu un barbat frumos, trait la Paris, de lume, însa membru al unei familii boieresti de rangul doi. Prin Elena Rosetti reuseste Alexandru Ioan Cuza sa intre în marea lume nobiliara moldoveneasca. Casatoria este un esec înca de la început deoarece Doamna Elena Cuza nu poate avea urmasi, însa tot timpul se pastreaza o relatie de respect.
Cu toate relatii importante, lipsa studiilor nu îi ofera lui Alexandru Ioan Cuza posibilitatea unei cariere. Asa încât el primeste doar o slujba la judecatoria tinutului Covurlui, posibila rampa de lansare. Însa viata din Iasi este mult mai atragatoare. Sotia ramâne la mosie, Alexandru Ioan Cuza petrecând ce mai mare parte a timpului în capitala Moldovei.
Este evident ca a luat contact cu membrii Revolutiei de la 1848. Îsi petrecea viata constant în casele boieresti de la Iasi unde se discuta deschis despre revolutie, era vechi prieten cu Alecsandri si Kogalniceanu, printul Mihail Sturdza accepta tacit miscarile. Dar istoriografia pe prezinta un Alexandru Ioan Cuza participant direct la evenimente, lucru care nu este conform cu realitatea.
În seara zilei de 27 martie 1848, la Hotelul Petersburg, are loc adunarea în care se citeste petitia de 35 de puncte adresata printului Sturdza, petitie redactata de Vasile Alecsandri. Adunarea este prezidata de unchiul domnitorului, Grigore Cuza. Desi chiar el ceruse o astfel de petitie pentru a fi folosita în favoarea Moldovei, printul Mihail Sturdza este informat de trimisul Rusiei de iminenta patrunderii trupelor rusesti în cazul în care nu respinge petitia si aresteaza pe semnatari. Speriat, spre seara hotaraste arestarea tuturor tinerilor din Iasi, atât celor care au fost la Hotel Petersburg, cât si a celor revolutionari de salon. Urgia îl gaseste pe Alexandru Ioan Cuza în casa bunului sau prieten Alexandru Mavrocordat la o mica partida de stos. Arestat, este trimis sub escorta la Galati pentru a fi transferat la închisoarea de la Macin, în Dobrogea.
Scaparea vine de la sotia sa, Elena Cuza, ajutata de sora ei Maria Rosetti. Cu ajutorul unei mari sume de bani, prin mijlocirea consulului britanic Cuningham, cumpara întreg echipajul vaporului ce îi transfera peste Dunare, reusind astfel sa ajunga la Braila, de unde trece în Transilvania. Se întoarce în tara un an mai târziu în suita noului domn Grigore Alexandru Ghica.
Prietenia cu acesta, datorat în special exilului facut împreuna, îi asigura accederea în primele functii: director al Ministerului de Interne, ulterior pârcalab de Galati. Detine functia de pârcalab începând cu 1854 si pâna în 1859, indiferent de alte functii detinute în paralel.
Fin cunoscator al saloanelor boieresti, are numeroase relatii amoroase în special cu sotiile unor importanti oameni ai vremii. Acest lucru îi confera stabilitate în functie, fiind cunoscuta influenta sotiilor de mari demnitari. Una singura îi ofera notorietate. Relatia cu sotia caimacamului Nicolae Vogoride.
Cocuta Vogoride, sotia celui mai important om al vremurilor, îndragostita nebuneste de chipesul pârcalab, impune aducerea grabnica a acestuia la Iasi. În decurs de numai 10 zile, Alexandru Ioan Cuza este primit în armata moldoveneasca cu gradul de sublocotenent, fara a avea studii, apoi înaintat din grad în grad pâna la maior si numit loctiitor al caimacamului. Tânarul Cuza ajunge peste noapte al doilea om ca importanta în Moldova.
Însa functia pe care o detine este extrem de importanta si presupune, în principal, sprijinirea lui Vogoride în falsificarea alegerilor. Pus în situatia de a alege între cele doua tabere, influentat si de Alecsandri si Kogalniceanu, din pozitia de presedinte al Comitetului Electoral înlatura orice posibilitate de falsificare. Însa Vogoride nu se lasa impresionat de actele lui Cuza. Desi nu îl înlocuieste din functie, în special din motive politice, organizeaza alegerile sub o alta persoana decât Cuza si îl trimite în Basarabia. Pus în fata faptului împlinit, Cuza alege sa îsi dea demisia. Actul în sine, cât si motivele demisiei sunt rasunatoare.
Aceasta demisie îi creeaza o imagine extrem de buna în mediul unionistilor, excelenta la Paris. Alexandru Ioan Cuza este recompensat prin intrarea în Divanul Ad-hoc, cât si în Adunarea Electiva. Fara sprijinul Cocutei Vogoride în accederea în functia de loctiitor al caimacamului, urmata de demisia rasunatoare, Alexandru Ioan Cuza nu ar fi reusit niciodata sa fie ales în Adunarea Electiva, implicit nu ar fi fost niciodata ales domn.
În plenul Adunarii Elective se distinge prin inexistenta. Desi este evident ca face parte din rândurile partidei nationale, voturile sale sunt ambigue. Voteaza alaturi de Manolache Costache Epureanu solicitarea acestuia de a se desfiinta privilegiile, voteaza pentru împroprietarirea taranilor pe locurile cultivate de ei, propunere sustinuta de Costache Negri, propunere cazuta, însa contra unei propuneri asemanatoare a taranilor chiriasi. La fel voteaza pentru solutia radicala de împroprietarire. Desele schimbari de opinie creeaza imaginea atât unei persoane care nu are pareri formate referitoare la chestiunea taraneasca, dar în principal imaginea unei persoane usor de influentat. Desi poate parea paradoxal, aceasta imagine este atuul principal în alegerea sa ca domn.
În data de 28 octombrie 1858, cu putin timp înainte de alegeri, caimacamia îl avanseaza în gradul de colonel si îl numeste adjunctul Ministrului de Razboi –locotenent de hatman- cu atributiile ministrului: „caimacamia gaseste de cuviinta a va însarcina, în functia co ocupati, si cu îndeplinire tuturor îndatoririlor prescrise de asezamânt pâna la înlocuirea postului de hatman”.
Daca în toata viata sa nu s-a remarcat decât prin lipsa de initiativa, jocuri amoroase si, ulterior, politice, de ce colonelul Alecu Cuza a fost ales candidat al partidei nationale, ulterior domn al Principatelor Unite?
Pentru ca avea prieteni foarte importanti si devotati: Vasile Alecsandri, liderul din umbra si legatura principala cu Napoleon al III-lea, Mihail Kogalniceanu, Manolache Costache Epureanu pe care l-a sprijinit financiar în exilul de la Cernauti, Anastasie Panu pe care l-a sprijinit în alegerea ca domn.
Pentru ca era potent financiar si avea legaturi cu vechile familii fanariote: propria familie Cuza, familiile Rosetti si Sturdza prin sotie, familia Ghica prin sprijinirea fostului domnitor Grigore Alexandru Ghica
Pentru legaturile cu partida nationala, legaturi create atât la Paris, în exil, dar si în saloanele mondene. Pentru prietenia sincera cu Doncan, vechiul sau tovaras, conducatorul „bandei negre”, gruparea radicala din partida nationala.
Pentru lipsa de cariera politica, dublata de lipsa de ambitii politice.
Pentru faptul ca este extrem de usor de influentat, pentru faptul ca întotdeauna subordonatii lui hotarau activitatile desfasurate.
Pentru ca era un barbat aratos, cultivat si jovial, o figura remarcabila în saloanele mondene.
In seara zilei de 3 ianuarie 1859, 31 de reprezentanti ai partidei nationale, propus de Doncan, viitorul conducator al camarilei princiare, la care se alatura a doua zi Alexandru Mavrocordat, nimeni altul decât cel care juca stos cu Alexandru Ioan Cuza în noaptea arestarii din 1848, si Mihail Kogalniceanu, fostul coleg, sprijinit puternic de Vasile Alecsandri, colonelul Alecu Cuza este ales candidat.
În ziua de 5 ianuarie 1859 este ales domn al Moldovei, iar în 24 ianuarie 1859 domn al Valahiei. Epopeea lui Alexandru Ioan I poate începe.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu