vineri, 1 februarie 2013

Cine suntem noi?


         Din nefericire pentru istoria poporului romanesc, exista o paguboasa prezentare a stramosilor nostrii. Noi suntem urmasii dacilor si romanilor. Lucru totalmente corect, cu rezerva mostenirii latine doar la nivel lingvistic. Insa noi nu reusim, sau nu ni se prezinta adevarul in totalitate - noi suntem continuatorii tracilor.
            Daca, prin absurd, pentru doua mii de ani poporul acesta, cucerit initial de alta populatie, ar avea limba schimbata, ar fi scindat, asa cum au patit tracii, ar fi gresit sa spunem ca o ramura a poporului nou nascut sunt urmasii oltenilor (iar aici putem numii orice alta zona) si a poporului x cuceritor. Pentru ca intreaga populatie este romaneasca.
             La nord de Dunare in proportie majoritara au trait getii. Sau cel putin ei sunt prezentati in istoria antica. Din nefericire pentru acest popor, lipsa alfabetului a reprezentat un handicap covarsitor. Scrierile antice prezinta doar actiunile care au legatura cu poporul scriitorului. Iar grecii, desi  Herodot prezinta imensitatea poporului trac, numesc popoarele intalnite prin numele tribului, astfel aparand confuzia existentei mai multor popoare. Asa incat la nord de Istru, aproape de tarmurile Pontului Euxin, intalnesc populatia getica. La sud erau besii, moesii, etc.
               Dacii sunt intalniti de romani. Ei fac diferenta intre tracii din sud, usor grecizati, usor de cucerit, intai state clientelare, si dacii asprii de la nord. Accesul lor in zona se produce dupa disparitia lui Burebista, cristalizarea primului stat tracic si preluarea numelui de lupta daoi. In realitate sunt acceasi populatie getica, lupii tineri ai lui Burebista care prin vitejie si cumpatare creaza un stat temut si de Roma. Scrierile antice prezinta acest lucru, un singur popor, numit getae de greci si daciae de romani.
             Insa nu toti erau daci. Istoria este vaduvita in continuare de lipsa alfabetului tracic. La sud se foloseste cel grecesc, la nord nimic. Iar istoricii romani prezinta actiunile Romei in contact cu poporul nesupus si bogat al dacilor.
            "Dacii lipiti de munte" ai lui Cotiso, in zona Banatului, sunt asimilati dacilor din Ardeal, insa ei sunt independenti, Cotiso reusind sa bata moneda proprie. "Dacii magnii" sunt in zona Crisana-Maramures, spre Tisa, iar in acele timpuri pana pe linia Budapesta - Bratislava. Si ei prezentati daci prin asimilare, datorita legaturilor evidente de rudenie. Insa cu ei romanii au o convietuire pasnica. Mai sunt costobocae, pe Vistula spre Nistru - Nipru. Iar la est de Carpatii sunt carpii, poporul care a dat numele Carpatilor.
            Lipsesc getii. Ei au plecat din zona Moldovei actuale, in frunte cu Burebista si au preluat numele si renumele de lupi tineri - daoi.
              Si toti fac parte din marea familie a tracilor.
              Cucerirea tracilor nu s-a produs niciodata in totalitate. A fost un proces indelungat, de cel putin 200 de ani, culminand militar cu subjugarea lui Decebal. Insa asimilarea lor a fost ireversibila. In decursul a o mie de ani, tracii s-au latinizat, preluand limba, organizarea militara si administrativa, religia crestina, numele lor transformandu-se in vlac/blac - valah/olah/olat. Insa tracii, asa cum ii sta bine unui popor mandru, isi spun romani, diferenta facandu-se de Imperiul bizantin care considera populatia traca romani, iar populatia greaca romei.
              Ar trebui reconsiderata in totalitate origine acestui popor deoarece, prin negarea filiatiei tracice, istoria poporului este vaduvita de intreaga glorie antica - patru secole de imparati romani de origine tracica, centrul de putere militar imperial de la Sirmium, cultura laica si religioasa profunda, creatoare de dogme crestine si mai ales de ascendenta a doua dintre persoanele care au schimbat fata lumii - Constantin ce Mare, creatorul bisericii crestine si Iustinian cel Mare, creatorul principiilor legale care guverneaza in acest moment sistemul de drept modern.
                                                                                                                                                                       AnKe

10 comentarii:

  1. Tu m-ai înjurat pe rusește pe forumul Softpedia. Văd că în romînește faci greșeli de scriere, „ Strămoșilor noștri” se scrie , cu un i.Diacriticele nu le-ai descoperit, dar literele rusești, da. Futu-ți dumnezeii mă-tii de tinichea!
    Florin Croitoru.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa iti dau MUIE si tie si la tot neamul tau de jegosi

      Ștergere
    2. Pacat AMINDOI sunteti de ..............va spune un austriac !

      Ștergere
    3. http://tiparituriromanesti.wordpress.com/2012/01/14/grigore-ureche-letopisetul-tarii-moldovei-copie-din-secolul-al-xvii-lea/
      Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei,
      Așijderia și limba noastră den multe limbi este făcută și ne e mestecat graiul nostru cu al vecinilor de prenpregiur, măcar că de la Răm ne tragem, și cu a lor cuvinte ni-s mestecate. Cum spune și la predosloviia leatopisățului celui moldovenesc de toate pre rându: ce fiind țara mai de apoi ca la o slobodzie, de prenpregiur venind și descălecăndu, din limbile lor s-au amestecat a noastră: de la rămleani, cele dzicem latină, păne, ei dzic panis, carni, ei dzic caro, găina, ei dzic galena, muere, îi dzic mulier, femeia – femina, părinte – pater, al nostru – noster, și altele multe den limba lătinească, și de-am socoti pre amănuntul, toate cuvintele li-am înțeleage.
      Într-acei ficiori de domnu ce-au nemerit locul acesta, fost-au și Dragoș vodă,ficiorul lui Bogdan vodă, carele era den domnii Rămului, carele venisă de la Maramureș, carele să veade mai de cinste și mai de folos decăt toți, pre carele cu toții l-au pus domnu mai mare.
      În țara Ardealului nu lăcuiescu numai unguri, ce și sasi peste samă de mulți și români peste tot locul, de mai multu-i țara lățătă de români decât de unguri. Iar Țara Ungurească de Gios, unde să chiamă Unguriia cea Mare, sau cumu-i dzic unii pre limba nemțască Panoniia, acolo numai unguri trăescu, iar de află și români prea-locurea,

      Ștergere
  2. Florin Croitoru e un labagiu batran care in lipsa de altceva sta pe forumuri.... asta cand nu se uita pe net la siteuri porno cu gay.... un ratat batran si slinos, nu merita luat in seama... cautati pe net si vedeti ce anume si unde posteaza el!

    RăspundețiȘtergere
  3. ... da sînt gay dar spun adevărul! si dacă o iau in gură e pt ca să am din ce să trăiesc! Nu e o rusine!
    click pe nume ca să mă vedeti

    RăspundețiȘtergere
  4. Am intrat cam tarziu.
    Domnule Florin Croitoru,
    Spui ca te-am injurat "pe ruseste" pe Softpedia.
    Nu te-am injurat niciodata. Nu te cunosc, nu am citit nimic din ce ai scris. Imi cer scuze.
    Ca m-ai injurat, te inteleg. Uneori frustrarea este mare. Dar sa injuri asa de lipsit de originalitate!
    Pacat!
    Poate va mai culturalizati in privinta injuraturilor.
    PS
    Daca nu pe mine m-ati injurat, ci precum in telegramele lui Caragiale, norocul, va iert, desi numai "dumnezeul mamei mele" poate si tocmai s-a suparat ca l-ati introdus in ciorba gandirii dumneavoastra.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Recunosc că am gresit! Sunt un gay nenorocit!
      O sug tare
      Prin parcare
      Si postez pe blogușoare.

      Ștergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  6. Romanii au in limba lor multe cuvinte din limba balticilor care nu se gasesc in limba slava .
    Unele se gasec la popoarele vecine slave dar nu la toti slavii deci sunt luate de slavi de la noi daco-geti adica romanii de azi.
    romanian - lithuanian- englez
    1.Stalp - Stulp-elis - column
    2.Caush -Caush-as - cup
    3.aschie -erkshkis,Atschila -thorn-Lat. ascla
    4.Mal (noroi,namol)- malu,moliu -mud
    5.Brancusi - brancusis-dear
    6 shir,siroi - srie-gis -flux
    7.capitza -kupeta -
    8.tupila - Pri-tupti,tupet-
    9.balta - bala- lake
    posibil origine name lake Balaton, posibil migration of baltic in Balaton zone whith hun.
    10.bursuk- barsaka-badger
    11.gaura - kaurum- hole
    12.Samburi -samburis-crowd, mob
    etc...

    UGNI is fire in Lituanian language
    In sanskrit - AGNI means - Fire
    ogni in latin si m-ogni slow fire in romanian.
    Apa in sanscrite, upe in lituanian and APA in romanians who are dacians (TRACO-DACIANS)
    Doina in roumanian is song.Mal in roumanians is Mal in lituanian.Is posible proto baltic is same whit proto latin and proto daco-get language.

    baltic-roumanian compartion
    1.trisas - tresar
    2.Blodu - Blid
    3.rindu - rindu
    4.plautis- plaman
    5.Guzis - gusa,gusi
    6.mazuli - Manz -Albanian mëz (=pony)
    7.p-lauti - laut
    8.juvis - juvete
    9.isheiti- ieshire
    10.smugi -smuci
    11.erelis- erete
    12.must - must
    13.Tarubos - tarabostes, sfat
    14.boruza - bo-boruza
    15.Tu saki - tu zici
    16.didela - dida
    17.mal - mal...etc

    I shall prresent arguments that prove that the Albanians NOT descend from the Dacians.
    In Albanian there is word "MAL" that means mountains. In Romanian "MAL" is a river bank and in lituanian is same a river bank .In Lithuanian is identical to Romanian.Dacian language seems to be related to proto baltic language and Latin languages seem to come from proto baltic.1.Lith. and Skt. avis and Lat. ovis Romanian(dacians) oi ,ENg.(sheep)2.•Lith. ratas and Lat. rota ,Skt. rathas (carriage), Romanian(dacians) roata ,ENg..(wheel)3.•Lith. senis and Lat. senex (an old man) and Skt. sanas (old).4.Lith. vyras and Lat. vir (a man) and Skt. vīras (man),Romanian(dacians)vier.5.• Lith. gentys and Lat. gentes (tribes) and Skt. jánas (genus, race).6.• Lith. mėnesis and Lat. mensis and Skt masa (month)7.Lith. dantis and Lat. dentes and Skt dantas (teeth), Romanian(dacians) dinte.Conclusion that Dacian and Latin language is related to the proto Baltic language
    Concluzie: Limba romana este continuatoare a limbii dacilor ,ea s-a format pe teritoriul vechii dacii de la Nistru pan la Tisa si in nord si sud de la baltici pana la greci.
    by Dacul-dd

    RăspundețiȘtergere

Comentarii recente

Recent Comments Widget